Cotația monedei Bitcoin a încregistrat scăderi semnificative pe piețele din Asia, unde a ajuns, în jurul orei 12.50, la 13.248 de dolari, o scădere de peste 16% față de începutul dimineții, când se tranzacționa cu 15.800 dolari.
La începutul anului, moneda digitală era cotată cu aproximativ 1.000 de dolari, însă a urcat până la o cotație record de … 19.666 de dolari, după ce operatorul bursier CME Group a anunțat lansarea tranzacțiilor futures cu bitcoin. În ultima săptămână, însă, bitcoin a pierdut o treime din valoare.
„Trebuie să reținem faptul că bitcoin a crescut foarte mult în acest an, așa că o corecție este întotdeauna posibilă”, a declarat Shane Chanel, analist la ASR Wealth Advisers în Sydney.
De altfel, nu este pentru prima oară când moneda bitcoin, al cărui inventator are o avere de 17 miliarde de dolari, înregistrează fluctuații mari. În noiembrie, a pierdut o treile din valoare în patru zile – de la 7.8888 de dolari la 5.555 de dolari. Iar în septembrie a scăzut cu aproximativ 40% – de la 4.979 până la 2.972 dolari.
Citește și: ANALIZĂ| Cu cât s-au scumpit benzina și motorina în 2017. Vina este pasată între Guvern, companiile petroliere și… uragane