Articolul, semnat de Dan Lungu, correspondent Libertatea, prezintă povestea unei localități cu puțin peste 3000 de locuitori din județul Alba, care a devenit celebră datorită priceperii și determinării autorităților locale de a atrage fonduri europene pe care le-au folosit pentru a ridica nivelul de trai al comunei.
Comuna cu internet în zone publice
Ciugud are toate drumurile asfaltate, piste pentru bicicliști și toate gospodăriile sunt racordate la utilități. În zonele publice te poţi conecta la internet gratuit, iar curentul electric pentru iluminatul stradal se obţine inteligent printr-un sistem eolian sau cu panouri solare.
Reportajul despre localitatea din România ”campioană” la atragerea fondurilor europene – a obținut de peste 27 de milioane de euro – a fost publicat alături de alte articole considerate reprezentative pentru fiecare țară europeană înaintea alegerilor europarlamentare.
Courrier International selectează și găzduiește articole interesante din peste 900 de ziare internaționale. A fost fondat în 1990, la scurt timp după Libertatea, al cărei prim număr a apărut în 22 decembrie 1989. Articolul din Libertatea a apărut în Courrier International însoțit de informatii despre ziar.
Citește și:
28 jours, 28 pays. Européennes 2019 – Ciugud, le village roumain transformé par les fonds européens