Zeci de țări sărace din întreaga lume așteaptă încă primele doze din vaccinul COVID care ar trebui să sosească prin programul COVAX, susținut de ONU, într-un moment în care statele bogate se află deja în toiul campaniei de imunizare.

Schema a fost pusă la punct anul trecut, fiind coordonată de GAVI, Alianța pentru Vaccinare și de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), și are scopul de a asigura o distribuire cât mai echitabilă a vaccinurilor, oferind inițial două miliarde de doze țărilor participante în 2021.

Cel puțin trei sferturi din doze ar trebui să meargă, gratis, spre țările cu venituri mici, iar COVAX crede că este pe cale de a atinge această țintă.

Dar la două luni din momentul în care statele bogate au început să își vaccineze cetățenii, COVAX nu a reușit să livreze nicio doză.

Printre țările care așteaptă să înceapă campaniile de imunizare, și se bazează în mare parte pe COVAX, se află în jur de 90 de state cu venituri mici, de la cele din Africa sau Asia până la cele din estul Europei, din vecinătatea României – Republica Moldova, Ucraina, Macedonia de Nord sau Bosnia și Herțegovina.

„COVAX nu exista până acum un an. Mecanismele erau încă construite în toamna lui 2020, ceea ce automat a reprezentat un dezavantaj. În vreme ce țările bogate încheiau acorduri cu companiile farmaceutice, COVAX încerca să obțină fondurile necesare pentru a avea măcar un loc la masa negocierilor.

Drept rezultat, primele doze merg către țările cu venituri mari, așa că există mai puține doze disponibile pentru țările cu venituri mici și mijlocii și pentru parteneriate de tipul COVAX. De aceea vedem această întârziere”, explică pentru Libertatea Jenny Ottenhoff, senior policy director la ONE Campaign, o organizație nonguvernamentală care luptă împotriva sărăciei.

Problema principală este cea a unei oferte limitate, într-un moment în care țările bogate se întrec să își imunizeze cât mai repede populațiile, motiv pentru care contractează cât mai multe doze, mai multe decât ar avea nevoie.

Cifrele sunt evidente. Țările cu venituri mari au doar 15% din populația globală, dar au securizat 4,2 miliarde de doze de vaccin. Toate celelalte țări și COVAX, împreună, au securizat doar 3,6 miliarde de doze, deși reprezintă 85% din populația globală.

Jenny Ottenhoff, senior policy director la ONE Campaign:

Un miliard de doze în exces, contractate de țările bogate

OMS speră să livreze 336 de milioane de doze în prima jumătate a anului și două miliarde până la finalul anului. Primele doze ar trebui să sosească începând cu luna februarie.

Ținta stabilită ar fi aceea de a vaccina 25% din populația țărilor beneficiare, reprezentând cadrele medicale și vârstnicii.

Dar o analiză a One Campaign arată că țările bogate sunt pe cale de a acumula cu un miliard mai multe doze decât ar avea nevoie pentru a-și vaccina toți cetățenii, îngreunând astfel sarcina schemei umanitare.

Analiza ia în calcul doar câțiva actori globali și doar cele cinci vaccinuri aprobate sau care sunt pe cale de a fi aprobate în Occident – Pfizer-BioNTech, Moderna, Oxford-AstraZeneca, Johnson & Johnson și Novavax.

Astfel, arată calculul, Australia, Canada, Japonia, Marea Britanie, SUA și UE au contractat deja peste 3 miliarde de doze din aceste vaccinuri, adică cu un miliard mai mult decât ar avea nevoie pentru a-și vaccina întreaga populația.

Restul țărilor au contractat în jur de 2,5 miliarde de doze din aceste vaccinuri, observă One Campaign.

Soluții pentru o distribuire echitabilă a vaccinurilor

În acest moment, soluțiile sugerate de organizațiile internaționale pentru distribuirea echitabilă a vaccinurilor sunt aparent simple, dar ceva mai greu de aplicat.

„Statele participante la COVAX ar trebui să se asigure că programul este finanțat complet până la finalul primului trimestru al anului”, explică Jenny Ottenhoff.

În plus, spune ea, țările țările care și-au finanțat participarea la COVAX ar trebui să își transfere plățile către statele cu venituri mici, în condițiile în care dozele rezervate prin COVAX nu le mai sunt suficiente, mulțumită acordurilor bilaterale deja încheiat.

Într-o astfel de situație se află Canada, una dintre țările finanțatoare ale COVAX, care a ales să solicite aproape două milioane de doze prin intermediu acestui program, în ciuda faptului că separat, a încheiat acorduri bilaterale ce i-ar permite să își imunizeze populația de mai multe ori.

Și Coreea de Sud a solicitat 2,6 miliarde de doze prin COVAX, potrivit Deutsche Welle.

Nu în ultimul rând, mai spune reprezentanta One Campaign, țările care sunt pe cale de a acumula doze în exces din acordurile bilaterale ar trebui să doneze aceste doze către COVAX, în mod trimestrial.

„Trebuie să ne amintim că acum șase luni era greu de imaginat că lumea va avea cinci vaccinuri viabile. Suntem într-o poziție minunată, iar liderii trebuie să nu strice această oportunitate adunând vaccinuri în exces”, conchide Jenny Ottenhoff.

Promisiuni de la țările bogate

Presiunile făcute de organizațiile umanitare au rolul de a determina statele bogate să ia măsuri rapide, iar astfel de măsuri sunt așteptate vineri, la summitul G7.

Casa Albă a anunțat joi că preşedintele american Joe Biden va promite în cursul reuniunii G7 patru miliarde de dolari pentru programul COVAX, potrivit AFP, citată de Agerpres.

O primă tranşă de două miliarde de dolari va fi eliberată „foarte repede”, a declarat un înalt responsabil american. A doua tranşă de două miliarde va fi eliberată treptat, timp de doi ani, în 2021 şi 2022.

Și Emmanuel Macron a propus, joi, într-un interviu acordat cotidianului britanic Financial Times, ca ţările bogate să transfere 3% până la 5% din vaccinurile COVID-19 pe care le au în stoc în Africa, un continent în lipsă cruntă, notează AFP.

În interviu, şeful statului francez a declarat că va supune această idee reuniunii liderilor G7 care va avea loc vineri. Cancelarul german, Angela Merkel, este „de acord” cu această iniţiativă, a precizat el.

Macron a observat că uneori, statele africane plătesc companiilor farmaceutice „prețuri astronomice”, de două-trei ori mai mari decât cele plătite de statele occidentale.

Președintele francez a subliniat că putem vorbi despre o „accelerare fără precedent a inechității globale”.

„Este și nesustenabilă din punct de vedere politic”, a spus Macron, care a arătat că Rusia și China vor să își sporească influența oferind propriile vaccinuri.

„Sperăm cu tărie că vineri, la G7, Statele Unite vor demonstra un angajament mai important, inclusiv financiar, în dispozitivul COVAX pentru alocarea vaccinurilor către ţările sărace”, a adăugat Palatul Elysee.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News