În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.059 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, cu 360 mai puține față de ziua anterioară. 234 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, depistați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 77 de persoane au fost reconfirmate.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 3.197 de teste RT-PCR și 13.273 de teste rapide antigenice, adică un total de 16.470 de teste.
12 decese anunțate azi
Până astăzi, 67.066 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat, dintre care 12 în ultimele 24 de ore, este vorba despre 10 bărbați și două femei, fără decese raportate anterior intervalului de referință.
Dintre cele 12 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, unul, la categoria de vârstă 50-59 de ani, 3, la categoria de vârstă 60-69 de ani, unul, la categoria de vârstă 70-79 de ani și 6, la categoria de vârstă peste 80 ani.
Toți pacienții decedați prezentau comorbidități și 2 dintre aceștia erau vaccinați.
117 pacienți la ATI
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.280, cu 69 mai puține față de ziua anterioară.
De asemenea, la ATI sunt internate 117 persoane, cu 5 mai puține față de ziua anterioară. Dintre cei 117 pacienți internați la ATI, 108 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 83 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 10 mai puțini față de ziua anterioară și 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.
Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:
- Bilanț COVID, 5 octombrie – 1.059 de cazuri – 16.470 de teste
- Bilanț COVID. 4 octombrie – 1.419 cazuri noi – 19.837 de teste
- Bilanț COVID, 3 octombrie – 649 de cazuri noi – 8.270 de teste
- Bilanț COVID, 2 octombrie – 444 de cazuri noi – 6.272 de teste
- Bilanț COVID, 1 octombrie – 935 de cazuri noi – 11.086 de teste
- Bilanț COVID, 30 septembrie – 1.192 de cazuri noi – 15.092 de teste
- Bilanț COVID, 29 septembrie – 1.174 de cazuri noi – 16.333 de teste
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro