”Evaluatorul a stabilit că valoarea închirierii acestui spital, pe lună, este de 50.000 de euro. Noi nu avem atâția bani, așa că negocierea cu cei din conducerea Spitalului Polaris a ajuns la 18.000 de euro/lună. Dar banii aceștia nu vor fi dați mai mult de trei luni, în cazul în care se ajunge la prelungirea stării de urgență”, a declarat, pentru Libertatea, Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Contractul dintre Spitalul privat Polaris și CJ Cluj va fi semnat luni.
Libertatea a scris, joi, că Spitalul privat Polaris, cu o capacitate de 180 de paturi, a stat închis o lună, de la momentul în care s-a făcut anunțul că acesta a devenit unitate de suport COVID.
Cei peste 250 de angajați au fost trimiși în șomaj tehnic, iar familiile celor 60 de pacienți internați acolo au fost obligate să-și ia bolnavii acasă.
Cazul unității medicale a fost semnalat de deputatul USR Emanuel Ungureanu.
”Bătrânii mor cu zile și CJ a rămas cu știrea că ei sunt primii care au preluat un spital privat, care, de fapt, e nepreluat, închis și băgat în faliment”, a acuzat deputatul.