Dinamo a participat, în weekend, la Final Four European League, a doua competiție continentală, organizată de la Hamburg.

„Dulăii” au avut o evoluție decentă. În semifinale, bucureștenii au cedat în faţa echipei SG Flensburg-Handewitt (Germania, câștigătoarea competiției), 32-38, iar în finala mică, duminică, 26 mai, au pierdut la fața altei cu Rhein-Nekar Lowen, 31-32.

Dinamoviștii s-au întors luni seară în România și-au aterizat pe Aeroportul Internațional „Henri Coadă”. Au fost primiți pe covorul roșu și au avut parte de gardă de onoare la Salonul Prezidențial.

Niciodată în ultimele două decenii nu s-a întâmplat ca niște sportivi să fie primiți la sosirea în țară cu gardă de onoare. Nici măcar când Simona Halep s-a întors acasă cu titlul de la Roland Garros sau Wimbledon. Sau când Anamaria Brânză, Sandra Izbașa, Cătălin Ponor sau Alin Moldoveanu au adus României aurul olimpic, observă GSP.

De asemenea, autocarul echipei a fost escortat de o mașină de poliție cu girofarele aprinse, în misiune, dar și de două motociclete, deschizătoare de drum, traficul fiind blocat pe traseul până în Ștefan cel Mare.

Potrivit legii, doar președintele, premierul, președintele Senatului și cel al Camerei Deputaților sau omologii lor străini, miniștri aflați în situații de urgență și foștii președinți au dreptul să fie însoțiți de echipaje ale Poliției Rutiere.

Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea
Recomandări
Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea
4a65e650-c908-4086-81ff-d659cf0c1d31Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Azi, întreaga delegație roș-albă a primit emblema de onoare a MAI, pentru câstigarea campionatului, a Supercupei României, a Cupei României, precum şi pentru calificarea în premieră la turneul Final Four.

Evenimentul cu iz electoral s-a desfărșurat în prezența ministrului Cătălin Predoiu, dar și a lui Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Foto: Gazeta Sporturilor

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

Violeta66   •   29.05.2024, 12:54

Mentinem trendul. Promovam NONVALOAREA.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
Știrileprotv.ro
Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
FANATIK.RO
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
GSP.RO
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
Orașul surpriză din România care a luat fața Bucureștiului. Are cel mai mare buget din țară, se construiește pe bandă rulantă și în fiecare zi apar alte locuri de muncă. Obiectivul este să devină localitatea nr. 1 din țară în materie de calitate a vieții și oraș de referință în UE

Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Unica.ro
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Observatornews.ro
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor
HOROSCOP
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI