Aproape în fiecare dimineață în fața Policlinicii este agitație mare, oamenii sfidează regulile de prevenție și de distanțare socială și se înghesuie la ușa instituției, spre disperarea medicilor.
“Pur și simplu, oamenii nu ascultă. Am solicitat să ne trimită un echipaj să ne sprijine. Am vorbit și cu Poliția, și Jandameria pentru a aplica sancțiuni celor care nu respectă regulile. Din păcate, ne-au transmis că nu pot interveni în curtea spitalului. Ar trebui să îi ținem pe oameni în stradă și nu putem face asta. Tot cu firma de pază ne vom descurca”, a declarat Teodor Sas, managerul instituției, potrivit Gds.
Acesta a spus că oamenii sunt programați la anumite ore,
tocmai pentru a evita aglomerația, dar pacienții vin în fața ușii cu noaptea în
cap. Deși mulți dintre ei suferă de
afecțiuni cronice, nu poartă măști sau mănuși, iar de distanța de doi metri
între persoane le este străină.