Oamenii fuseseră întâi la adunare la biserică, apoi s-au dus, în grup, la vot. S-au dus cu copiii de mână, de gât, în coşuri sau în cărucioare, cu bunicii, cumnaţii, verii şi alte rude de diverse grade.
Discret, înainte de a intra, unii s-au interesat dacă înăuntru îţi dă mască gratuit sau trebuie să plăteşti pentru ea. Nu, nu trebuie să plăteşti, dar trebuie să o porţi, ceea ce nu mai e un obicei în oraşul ialomiţean, la peste patru luni de la ridicarea carantinei.
„De crăpat, tot crăpi!”
În Ţăndărei sunt 9 secţii de votare, la care sunt arondaţi în total aproximativ 9.000 de alegători. Frica de coronavirus s-a amestecat cu alte frici sau a rămas în trecut. “Ori crăpi de asta, ori crăpi de altceva, de crăpat, tot crăpi”, ne explică o doamnă în vârstă, cu basma şi fustă largă, sprijinindu-se sfătos în cârjă.
“La noroc, cine scapă, scapă, că şi-aşa suntem bătrâni şi bolnavi”, comentează o femeie cu părul alb, tuns scurt, ieşind din liceul unde a votat.
“Părerile despre regulie din carantină au fost împărţite, ca să zic aşa”, spune medicul Maria Constantin, managerul Spitalului Orăşenesc din Ţăndărei.
“Dar carantina a contribuit la frânarea răspândirii virusului. La început, atunci, eram copleşiţi. Aveam doar combinezoanele pregătite pentru epidemia de ebola. Iar oamenilor le era greu să înţeleagă de ce trebuie să stea în case. Acum ne-am mai relaxat, nu cred că valul doi va lovi la noi”.
Conspiraţia preşedinţilor
Odată ieşiţi din coşmarul carantinei, oamenii din Ţăndărei nu se mai întreabă de ce a fost închis oraşul, se întreabă de ce au fost închise graniţele.
Un tânăr, care se plictiseşte la coadă, lansează, pe sub nasul acoperit cu mască al poliţistului de la secţie, următoarea ipoteză fulminantă: preşedintele Franţei însuşi a conspirat cu alţi preşedinţi, chiar şi cu preşedintele României, pentru a convinge lumea că există Covid-19. “De fapt, preşedintele Franţei, mână în mână cu Iohannis, a închis graniţele ca să nu ne mai ducem noi acolo, la ei”, îşi încheie tânărul argumentaţia şi face din ochi: “Este?”.
Vot pentru “şuşale” de asfalt
Pentru ce au votat locuitorii din Ţăndărei? În primul rând, pentru “şuşale”, şosele, adică asfalt pe toate străzile. Inidferent de vârstâ sau de etnie, toţi cei cu care am discutat s-au plâns de starea proastă a drumurilor.
Există şi case mai amârâte, cu ferestre din celofan şi gard de scânduri, şi vile cu lei în grindă şi dragoni pe poartă. Prin faţa lor, trece, democratic, drumul de pâmânt, condimentat cu ceva pietriş, plin de gropi şi de câini de pripas.
“E prima dată când votez în zece ani”, se laudă un bărbat robust, care susţine că e tatăl a 12 copii şi bunicul a vreo 40 de nepoţi. “Până acum, am stat în Anglia, votez şi apoi o să mă întorc. Votez să arate şi oraşul nostru frumos, să fie viaţa mai bună”, “Dacă plecaţi, ce vă mai pasă?”, “Avem părinţi şi fraţi aici”, intervine soţia lui, “Şi dacă murim, tot aici ne aduce să ne îngroape, cum l-a adus pe un văr de-al meu”.
“Să înţelegi ceva din pensie”
Pensionarii din Ţăndărei votează pentru pensii mărite sau chiar recalculate, astfel încât “să înţelegi ceva din ele”, oftează o doamnă cu părul roşu şi fusta roşie, cu sacoşa pregătită de mers la piaţă. Un bărbat în vârstă, slab şi aspru la vorbă, susţine că votul lui va fi anulat: “Va fi anulat de votul unui cetăţean de altă etnie din oraşul acesta. Nu va conta. Dar tot mă duc să votez, să aibă ce anula”. Asta exprimă vechile râci dintre etniile conlocuitoare din localitate, în care fiecare se simte anulat de celălalt, fără să știe însă de ce.
Unii dintre oamenii din Ţăndărei şi-au adus propriile pixuri, să semneze cu ele, în deplină siguranţă. Dar, în general, teama de virus a fost biruită de teama că vor fi lăsaţi, de tot, deoparte. De vecini, de anturaj, de comunitate, nu de politicieni.
“Păi, ce credeţi, că le pasă, îi pasă vreunuia din politică de noi? Ei vor să-şi crească teşchereaua. Nu să ne dea nouă, să-şi ia ei. Fiecare-i bun până ajunge la săpun. Şi-atunci face clăbuci”, strigă o bătrână de etnie romă, făcând gestul spălatului pe mâini. “Uite-aşa fac toţi! Nu ştiu pe cine votez, o să văd eu înăuntru. Dar votez, că-i dreptul meu”.
Cozile de la secţii s-au mişcat lin şi doar când poliţiştii au aflat că “vine presa” au chemat în ajutor Jandarmeria, să impună distanţarea socială. Jandarmii au venit prompt şi au făcut ordine inclusiv printre copiii care se zgâiau prin gard după mamele lor încolonate la urne.
Ordinea fiind restabilită, electoratul a continuat să dezbată la distanţa regulamentară de un metru dacă Dumnezeu e mare sau doar Ţăndăreiul e prea mic şi aşa a fost dintotdeauna, chiar şi când nu văzuseră Londra. Şi, prin urmare, nu puteau să-l compare decât cu Slobozia.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 29
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro