Șeful DSP Arad a declarat pentru ziar că nu mai are personal suficient pentru a efectua controale, după ce asistenții medicali s-au întors în școli.

„Noi am intuit în ianuarie că se va întâmpla acest lucru și am anunțat că în momentul în care medicii și asistenții medicali se vor întoarce la școală, vom rămâne fără personal în vamă. Noi suntem un DSP atipic, avem cele mai multe puncte de vamă din România, cu cel mai mare trafic”, a explicat Horea Timiș, directorul DSP Arad.

Pe lângă faptul că DSP Arad a rămas fără personal, și regulile de intrare în țară au fost modificate. Cei care revin din țări cu risc epidemiologic ridicat trebuie să prezinte și un test negativ PCR, pentru ca apoi să intre în carantină 10 zile. Singurii care pot să intre fără un test negativ PCR sunt cei care vin cu mașinile personale, dar ei intră 14 zile în carantină. În acest context, șeful DSP Arad avertizează că angajații săi pot face erori.

Atunci când nu ai oameni și când legislația se schimbă foarte rapid, când oamenii sunt luați direct din spital, nepregătiți, și îi pui direct în vamă, nu au cum să știe toată legislația complexă. Astfel, cu siguranță că sunt cazuri în care se pot produce carantinări din eroare.

Horea Timiș, directorul DSP Arad, pentru Libertatea:

Directorul DSP Arad a adăugat: „Gândiți-vă doar la faptul că ne-au plecat undeva la 40 de asistenți medicali care s-au întors în școli, din aproximativ 70, câți erau. Suntem descoperiți total”.

„Au fost 2-3 zile în care angajații noștri au fost terminați. A crescut numărul de țări galbene și din start a fost alt șoc, așa că a trebuit să luăm asistenți medicali de la Spitalul Lipova și de la Spitalul Județean Arad ca să facem față. Și tot nu putem face față”, a mai precizat el, pentru Libertatea.

Șeful DSP Arad, apel la Ministerul Sănătății: „Trebuie să îmi aprobe suplimentar posturi, ca să pot angaja”

Horea Timiș a spus că a făcut demersuri la instituția condusă de Vlad Voiculescu pentru a putea face angajări.

„Este o situație complicată la frontieră, iar Ministerul Sănătății trebuie să îmi aprobe suplimentar posturi, ca să pot angaja. Dacă se dorește să meargă bine situația, desigur…”, a explicat el.

Este o muncă foarte grea pentru o femeie asistent medical să stea în ger, este crunt. Și mulțumim Poliției de Frontieră pentru că ne-au sprijinit. Bărbații au venit și au ajutat asistentele medicale.

Horea Timiș, directorul DSP Arad, pentru Libertatea:

Acesta a mai precizat că de la Ministerul Sănătății i s-a trimis un SMS prin care a fost asigurat că lucrurile se vor rezolva.

„Pot să vă spun că am primit un SMS cum că luni se vor rezolva lucrurile. Eu aștept. Noi suntem bine intenționați, dar nu mai putem așa”, a încheiat directorul DSP Arad.

Persoanele care vin din țări cu risc epidemiologic ridicat intră în carantină la sosirea în România, după ce sunt verificate la frontieră. „Nu vă urcați în avion, nu urcați în autocar sau în microbuz fără să aveți testul înainte să veniți în țară”, a transmis Raed Arafat, prin intermediul Libertatea.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News