Ridicarea restricţiilor a început luna trecută, după proteste istorice împotriva măsurilor care au ţinut la distanţă virusul, dar care au provocat o frustrare generalizată în rândul populaţiei.

În timp ce aştepta, la o coadă de peste 100 de persoane, să-şi reînnoiască paşaportul, un pensionar în vârstă de 67 de ani din Beijing a declarat pentru Reuters că vrea să călătorească în Statele Unite pentru a-şi vedea fiica, pentru prima dată în ultimii trei ani.

„Ea s-a căsătorit anul trecut, dar a trebuit să amâne cununia pentru că nu am putut ajunge acolo la ea. Suntem foarte bucuroşi că acum putem merge”, a spus Yang, alături de soţia sa.

Decizia Beijingului de a renunţa la condiţia de carantină pentru vizitatori este de aşteptat să stimuleze călătoriile externe, deoarece rezidenţii nu se vor confrunta cu aceste restricţii la întoarcere.

Dar zborurile sunt rare şi mai multe state cer teste negative de la vizitatorii din China, încercând să limiteze o epidemie care copleşeşte multe dintre spitalele şi crematoriile din China. China, de asemenea, cere teste COVID negative de la călători înainte de plecare.

Radiodifuzorul de stat CCTV a raportat duminică că zborurile directe din Coreea de Sud către China erau aproape epuizate.

Datele Flight Master au arătat că duminică, China a avut un total de 245 de zboruri internaţionale de plecări și veniri, comparativ cu 2.546 de zboruri, în aceeaşi zi, în 2019, o scădere de 91%.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat că Beijingul subestimează amploarea epidemiei, iar experţii internaţionali estimează că peste un milion de persoane din China ar putea muri din cauza COVID, anul acesta.

Taiwanul, care a început să testeze călătorii care sosesc din China de la 1 ianuarie, a declarat luni că aproape 20% dintre cei testaţi până acum erau pozitivi la COVID.

 
 

Urmărește-ne pe Google News