Mii de români, dar și străini au luat deja cu asalt Târgul de Crăciun de la Piața Constituției. Doar în prima zi, pe 30 noiembrie, Municipalitatea a anunțat că au fost peste 25.000 de participanţi. 

„În weekend te calci în picioare după ora 17.00. Nu înțelegi absolut nimic din ce se întâmplă aici”, spune un bucureștean venit la târg. „Am venit în cursul săptămânii, atunci e cel mai bine. E liniște, nu e aglomerație, poți să te plimbi, să faci poze, să te simți bine. Acum am ajuns cu niște prieteni de la Brașov, dar ne-am făcut mai mult rău”, spune un altul.

În ciuda temperaturilor scăzute din ultimele zile, zona Târgului de Crăciun e plină în fiecare seară, iar în weekend e un adevărat haos la intrare. Târgul va fi deschis până pe 26 decembrie, de luni până vineri, în intervalul orar 12.00-23.00, iar sâmbăta și duminica, în intervalul 10.00-23.00. Intrarea este liberă. 

16 food trucks îi așteaptă pe doritori cu burgeri și cârnați, iar zona gastronomică e garnisită cu berbecuț, sarmale și fasole. 

Foto: Andrei Crăițoiu

Cât costă mâncarea în Târgul de Crăciun de la Piața Constituției

  • sarmale cu mămăliguță: 20 de lei/4 bucăți
  • pomana porcului: 12 lei/100 g
  • pastramă de berbecuț: 15 lei/100 g
  • vită picantă: 15 lei/100 g
  • ceafă afumată: 12 lei/100 g
  • fleică afumată: 12 lei/100 g
  • ciolan presat: 12 lei/100 g
  • carne garniță: 18 lei/100 g
  • piept de pui: 10 lei/100 g
  • cârnați ungurești: 10 lei/100 g
  • fasole: 15 lei/porția
  • fasole cu ciolan: 30 de lei/porția
  • varză călită: 15 lei/porția
  • șorici/jumări: 15 lei/100 g
  • cartofi prăjiți: 6 lei/100 g
  • mămăligă: 5 lei/porția
  • murături asortate: 6 lei/100 g

În plus, există alte 80 de căsuțe cu jucării, suveniruri tradiţionale, cadouri de sezon. „Vor fi și produse realizate de meşteşugari, artiști plastici, artizani și creatori autohtoni – de la globuri din sticlă pictate manual, ornamente pentru brad, accesorii și bijuterii, până la produse din ceramică de Horezu, Corund și Baia Mare, ii, icoane și obiecte realizate din lemn cioplit”, anunță organizatorii.

Foto: Andrei Crăițoiu

20 de lei pentru accesul pe patinoar

Printre cele mai vizitate destinaţii ale târgului e zona parcului de distracţii, la patinoar și la roata panoramică fiind cozi de minute bune pentru a prinde un loc. 

Accesul pe gheață costă 20 de lei, în plus, pentru închirierea unor patine mai trebuie să scoateți din buzunar încă 20 de lei. Pentru o tură în roata panoramică, accesul este de 25 de lei.

Cei mici pot să-l întâlnească pe Moș Crăciun la târg în perioada 19-22 decembrie (între orele 15.00 și 21.00) şi 23-24 decembrie (între orele 12.00 și 21.00).

Un milion de lei a câștigat Primăria din închirierea căsuțelor

Conform Regulamentului de înscriere la Târgul de Crăciun din acest an, participanții acceptați de Municipalitate au trebuit să plătească taxa înainte de începerea evenimentului, în baza facturii emise de Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului București și diferă în funcție de tipul produselor comercializate. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

În suma inclusă în pachet, comercianții au primit de la organizatori un anumit număr de kilowați disponibili. Între 4 și 15 kW, nefiind permise depășiri de consum electric sau solicitări de suplimentare a numărului de kilowați. În total, în conturile Municipalității au intrat puțin peste un milion de lei doar din închirierea căsuțelor de lemn. 

  • produse de tip mâncare tradițională preparată în locația târgului – 31.500 de lei
  • stand de băuturi și vin fiert – 27.750 de lei
  • produse alimentare dulci/fast-food preparate în locația târgului – 16.500 de lei
  • stand de cafea și băuturi auxiliare – 10.750 de lei
  • produse alimentare ambalate – 8.100 de lei
  • produse cu specific de Crăciun – 5.300 de lei
  • produse realizate de meșteri populari – 3.100 de lei
  • produse realizate de artiști plastici – 3.100 de lei
  • produse handmade – 3.100 de lei
  • produse naturiste de îngrijire personală – 3.100 de lei

Program special de evenimente artistice

Pe lângă căsuțele din cadrul Târgului de Crăciun, evenimentul este completat de concertele de weekend din zona de spectacole. „Pe scena din faţa Palatului Parlamentului, bucureştenii vor putea asculta colinde şi cântece tradiţionale şi hituri celebre în interpretarea unor coruri, orchestre folclorice, ansambluri de alămuri, formaţii etno-rock, artişti pop şi artişti instrumentişti”, anunță organizatorii. Iată programul:

Joi, 22 decembrie 2022

  • 19.30-19.50 – Corul Simbol
  • 19.55-20.25 – Grupul Vocal Ambasadorii
  • 20.30-21.00 – Miruna Ionescu & Taraful Valentin Albeșteanu
  • 21.10-22.00 – Mircea Baniciu

Vineri, 23 decembrie 2022

  • 19.30-20.00 – Grupul Vocal Coregrafic Andantino
  • 20.05-20.25 – Allegra
  • 20.30-21.00 – Maria Coman & The Choir
  • 21.10-21.50 – 2 Gents

Sâmbătă, 24 decembrie 2022

  • 19.30-19.50 – No Name
  • 19.55-20.25 – Spirit Brass Quintet
  • 20.30-21.00 – Mărioara Gheorghe, Grigore Gherman & Grupul Mlădiţe Ilfovene
  • 21.15-22.05 – Concert Paula Seling
  • 22.15-22.45 – Ianna

Duminică, 25 decembrie 2022

  • 19.30-20.00 – Spirit Brass Quintet
  • 20.10-20.40 – Sorin Zlat & Friends
  • 20.50-21.50 – Concert Narcisa Suciu

Luni, 26 decembrie 2022

  • 19.30-19.50 – Corul Biserica Albă
  • 19.55-20.25 – Spirit Brass Quintet
  • 20.30-21.00 – Concert Maria Gheorghiu
  • 21.10-22.00 – Concert Nicu Alifantis

Restricții rutiere în zona târgului

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, până pe 26 decembrie, se va restricţiona traficul auto pe bulevardul Unirii, segmentul de drum cuprins între intersecţia cu bulevardul I.C. Brătianu şi cu Piaţa Constituţiei, pe ambele sensuri de circulaţie, cu permiterea traversului dinspre splaiul Independenţei spre bulevardul Regina Maria, precum şi pe cele două bretele adiacente Pieţei Constituţiei, aferente Ministerului Public şi Ministerului de Finanţe, informează organizatorii.

Urmărește-ne pe Google News