Miron Cozma a recuzat, ieri, procurorul de sedinta care trebuia sa participe la judecarea dosarului in care liderul minerilor din Valea Jiului a facut apel impotriva sentintei Judecatoriei sectorului 4, prin care a fost condamnat la un an de inchisoare pentru ultragierea fostului prefect de Valcea, Nicolae Curcareanu. Cozma si avocatii sai si-au motivat gestul prin faptul ca acelasi procuror a fost prezent in sala si pe parcursul desfasurarii procesului de la sectorul 4. Cozma sustine ca respectivul procuror a facut presiuni asupra unui martor, pentru ca acesta sa-si schimbe declaratia data in fata instantei.