Liderul minerilor este şi va rămâne un personaj foarte controversat, atât în interiorul Văii Jiului, cât şi în afara acesteia. O mare parte din pedeapă, Miron a executat-o la Penitenciarul Rahova, unde a ştiut să se impună în faţa celorlaţi deţinuţi. Aici Miron a ştiut să se impună de la bun început în faţa celorlaţi de ţinuţi, dar şi în faţa gardienilor care nu îşi permitea să-l deranjeze niciodată şi i se adresau cu respect.
„Am crescut printre momârlani şi nu mi-e frică de bătaie. M-au băgat în celulă cu doi ţigani să mă termine. De cum am intrat i-am spus unuia care avea patul la geam: Acum te muţi de acolo, ala este patul unde va fi biblioteca mea, e clar? Iar cel de jos este patul mau. Au sărit la bătaie amândoi. I-am bătut de le-a sunat apa în cap. Apoi, îmi faceau papucii în fiecare zi. Dacă nu îmi plăcea, era jale. Eu în schimb le citeam lor , dar şi tuturor deţinuţilor, sâmbăta, poeziile scrise de mine. Oricum în Penitanciarul Rahova am fost singurul deţinut care a organizat un cenaclu literar.  Veneau deţinuţii şi ascultau poezii. Vreau să vă spun că marele Adrian Păunescu a recitat poezii scrise de mine. M-a  recunoscut ca poet. Sunt mândru de acest lucru”, povesteşte Miron Cozma.
Mai mult, Miron afirmă că supraveghetorii nu aveau dreptul de a-l deranja deoarece el s-a considerat până şi în închisoare un lider. Toate cererile lui erau rezolvate rapid, şi nu de oricine, ci chiar de conducerea penitenciarului. Cozma putea să-şi gătească orice dorea, putea să se îmbrace după bunul plac, avea dreptul de a telefona în fiecare zi şi, mai ales, putea purta la el tot felul de obiecte interzise. Totodată, „luceafarul huilei” ajunsese să poată fi vocea altor deţinuti, care beneficiau de favoruri din partea aceleiaşi conduceri.

 
 

Urmărește-ne pe Google News