– De ce ar trebui să își recunoască public Nicușor Dan orientarea sexuală? Ce relevanță are orientarea sexuală a cuiva?
– Am studiat de-a lungul vremii, și-am și cunoscut suficienți lideri homosexuali sau bisexuali, și am o opinie bine consolidată conform căreia aceștia, din pricina orientării sexuale și a posibilului oprobriu public, pot dezvolta un comportament complexat, de tip anticivic, în detrimentul majorității cu orientare heterosexuală. Studiile sociologice obiective relevă asta oricum.

N-am nimic cu ei ca indivizi, cetățeni ce-și fac treaba și respectă regulile, doar că eu nici nu aș vota și nici nu aș recomanda să fie votat ca lider politico-administrativ o persoană cu orientarea homo sau bisexuală, cu atât mai mult în România, bulversată deja prea mult la nivel societal.

Cozmin Gușă:

– De ce ați ales momentul acesta să faceți aceste declarații?
– Azi, declarând că va ataca în justiție pe oricine îi chestionează trecutul sau prezentul, Nicușor Dan părea că răspunde astfel întrebării mele publice de ieri pentru Rareș Bogdan, ce-l viza pe el.

Doresc să comentez această campanie electorală, mai ales cea pentru București, unde nu sunt implicat decât ca alegător, locuitor al sectorului 1, membru PSD, și-l voi vota pe Tudorache, ca să-mi fac și declarația de interese, și bineînțeles că opinia îmi va fi influențată dacă Nicușor Dan este sau nu homosexual, din motivele prezentate pe scurt mai sus.

– Ați spus că poate să vă confirme în privat. De ce v-ar confirma dumneavoastră? Ce calitate publică aveți în acest sens?
– Am zis că-mi poate răspunde în privat, în condițiile în care nu dorește să răspundă public, fiind date cu caracter personal, și-am mai zis și că nu voi menționa public răspunsul lui, dacă el nu dorește asta. Cred că statutul meu de cetățean-votant al Bucureștiului este suficient pentru a merita un răspuns.

-Dumneavoastră v-ați declarat public orientarea sexuală? Dacă da, când?
-Am
făcut-o de mai multe ori, chiar în timpul candidaturii mele pentru
București în 2008, dar opinia mea că persoanele cu orientare homo sau
bisexuală nu ar fi corespunzătoare în posturi de conducere
politico-administrativă în România am expus-o de multe ori în aparițiile
mele publice.

Urmărește-ne pe Google News