6 comentarii„În vagonul meu, lume multă, cu poveri de munte la spinare; deși sunt costeliv și fără bagaj, mă strecor greu. Dar o fi vagonul meu? Mă mai uit o dată în bilet: tren IR 1645, vag. 3, loc 52. Găsesc 41, pe urmă 42 și… hop! – 51. Vizavi, 53-55… Iau tot vagonul, de la coadă la cap, stânga-dreapta. O duduie răscoaptă mă întreabă, ca pe un copil sau un câine, ce caut. Certitudinea dă peste mine: numerotarea e făcută după un algoritm care-mi scapă, iar numărul 52 pur și simplu nu este”, povestește CTP.
În timp ce toată lumea își găsește locul pentru a călători, el povestește că rămâne în picioare. „Oamenii nu mă bagă în seamă, parcă nu mă văd, locul meu nu există, oare eu oi exista?”, se întreabă analistul.
Ulterior, după ce a poposit într-un spațiu dintre vagoane, CTP este găsit de controlor care îi spune: „locul 52 e locul 21. Altă distribuție, domnu”, și-l îndrumă spre locul său.
„O, țara mea, cu câmpii și păduri, cu munți și cu mare, cu stol de fete-n sărbătoare, tărâm binecuvântat unde după 42 urmează 51, iar 52 este nimeni altul decât 21! Și dacă nu știi chestiile astea, române, ești reușit fără loc la toate examenele…”, încheie Cristian Tudor Popescu povestea întâmplărilor din tren.