ComenteazăMirela Bondoc a venit în Spania înainte de anul 2000, când românii din regiunea Castellon erau atât de puţini încât se cunoşteau toţi între ei. Acum, în regiune sunt peste 40 de mii. Iar în orașul aflat pe coasta Mediteranei sunt 18 mii. Ea este profesoară de limba română la unul dintre liceele din oraş.
Misiunea ei este să îi înveţe pe copiii români, născuţi în Spania sau veniţi cu părinţii de foarte mult timp, limba română.
Rădăcinile de români
„Prin tot ce facem încercăm să nu ne pierdem rădăcinile ca români. Comunitatea românească care e stabilită aici este foarte mare, sunt foarte mulţi copii care deja sunt la a doua sau a treia generaţie. Limba română s-a cam pierdut şi atunci facem activităţi culturale prin care atât copiii nostri să înţeleagă şi să afle lucruri noi despre România şi la rândul lor, odată interiorizate să poată fi răspândite în comunitatea gazdă”, spune Mirela Bondoc.
Activităţile sunt foarte variate: copiii români învaţă poezii şi cântece româneşti, fac gramatică, pregătesc spectacole de Crăciun, Paşte sau Ziua Naţională a României sau pur şi simplu vorbesc în română.
Interesant este că dintre toate acestea doar predarea limbii române este oficială şi plătită: Mirela Bondoc este unul dintre cei 71 de profesori români care predau limba română în Spania.
Este un efort pe care statul român, în colaborare cu cel spaniol, îl face pentru a păstra identitatea românească în peninusula Iberică.
Pentru toate celelalte
activităţi, dascălul foloseşte exclusiv resurse financiare şi relaţionale
proprii.
„Deocamdată nu avem sprijin de nicăieri. Ne descurcăm singuri. Nici nu am cerut sprijin, dar nici nu am primit. Facem ce putem, cu puţinele resurse pe care le avem”, adaugă ea.
Reporter: De ce faceți asta?
Mirela Bondoc: Tot timpul mă întreb şi eu de ce… Pentru că încă mai există civism. Pentru că cineva trebuie să le facă, iar mie îmi place foarte mult să mă implic. Ne mişcăm încet, dar sigur, avem din ce în ce mai multe activităţi, mai multă lume ne cunoaşte, mai multă lume vine să ne vadă. Şi acest lucru e foarte important.
Caligrafia ca
limbaj universal
Una dintre marile bătălii pe care le dă este să îi facă pe copii să scrie frumos. În Spania, acest lucru este o mare problemă: copiii din Spania nu fac caligrafie. Fiecare scrie în funcție de cât de talentat este. Asta nu înseamnă ca nu ştiu să scrie. Doar că nimeni nu îi învaţă să scrie frumos.
Mirelei Bondoc i-a
venit o idee. Și-a sunat prietenii de la Asociația Chineză din Castellon, de la
Centrul de Limbi Străine și de la Asociația Rusă și a făcut un joc. Nu a fost ușor,
pentru că singurul moment în care pot veni toti cei implicați este seara,
târziu. Aduși de părinți sau veniți pur și simplu pentru că vor să învețe, copiii
români încearcă să scrie urări de Crăciun și propriul nume în caractere chirilice,
coreene și chinezești.
“Eu fac caligrafie cu mama acasă. Deci știam un pic, dar nu știam perfect. Caligrafia în limba română o știm. Dar cel mai disctractiv a fost să ne scriem numele în chineză și coreeană” spune Alisia, o fată de 13 ani care s-a născut în Spania.
“Pentru că facem cu Mirela” completează fraza prietena ei Ariana, care are tot 13 ani și e și ea născută în Castellon.
Cel mai mult le-a
plăcut să scrie pe papirusurile mari, aduse de Jane, o chinezoaică stabilită și
ea în Castellon de mai bine de 10 ani.
“Este o idee genială. În primul rând că ne ajută pe noi să facem cunoscută o parte din identitatea comunității chineze din Castellon și în al doilea rând pentru că este foarte ușor să lucrezi cu copii și să le explici de unde provin caracterele chinezești. Au încercat să își scrie numele. Cred că unora dintre ei le-a ieșit foarte bine”, spune Jane în timp ce ghidează mâna unui puști care încearcă să scrie “Matei” în chineză pe o foaie mare plină de semne.
Momentul magic în care lumile se combină
Încet, încet,
lecția de caligrafie se transformă în atelier. Pe tablă, pe papirusuri și pe
foile mari ce urmează a fi expuse în clădirea primăriei orașului se umple de
semne chirilice, chinezești, coreene și latine. Copiii își murmură numele și
scriu concentrați ce îi învață profesoarele de ocazie.
În murmurul
general se pot distinge cuvinte românești, în special îndemnurile profesoarei
Bondoc, vorbe rusești și bineînțeles, vocile chinezoaicei Jane și a coreencei
Kim. Iar atunci când mesajul trebuie să ajungă la toată lumea, spaniola devine
linqua franca, iar toti înțeleg ce trebuie făcut.
Concluzia serii este optimistă. Copiii au uitat că în loc să se joace pe calculator sau să stea pe telefon au venit la o activitate în care trebuie să învețe ceva. Au râs mult și au făcut făcut poze cu ce au scris pe foile mari. Într-un fel, cele două lumi se vor combina. Vor posta pe rețelele sociale aceste fotografii cu ei învățând să picteze litere cu poveste.