Comentează- Povestea lui este povestea multor altor tineri, care au căzut pradă “legalelor” – substanţe chimice cu efecte psihoactive, foarte uşor de produs, foarte ieftine şi foarte uşor de traficat.
- Nu există liceu din România în care ele să nu fi ajuns, iar uneori găseşti dependenţi şi în şcoli generale, spun cei de la Teen Challenge, centrul de recuperare unde l-am întâlnit pe Cristi.
- La Centrul de Recuperare își vor petrece sărbătorile 16 oameni cu vârste diferite, cu vieți diferite, dar cu un sigur dușman: drogul. Împreună au învățat să se lupte cu el.
Cristi nu a avut nicio ezitare când a fost întrebat dacă e de acord să stea de vorbă cu un jurnalist, dacă acceptă să fie filmat. A spus ”da, sigur”. Pentru că povestea lui este, până la urmă, una despre succes în lupta cu drogurile. O împărtăşeşte cu un tremur în voce, dar clar şi lucid, conştient de ce a lăsat în urmă.
„Strigam după ajutor şi nu voia nimeni să mă ajute”
La 8 ani şi jumătate a încercat prima ţigară, iar la 9 ani
primul drog. Etnobotanice. Era în clasa a IV-a. Experienţa a fost una
groaznică.
“Mi se făcuse rău. Am vomitat şi am intrat în panică.
Băieţilor cu care eram li s-a făcut frică şi m-au lăsat singur într-un parc şi
au fugit. Strigam după ajutor şi nu voia nimeni să mă ajute”, povesteşte
Cristi.
Stăm de vorbă lângă un mic teren de fotbal, pe care el şi
alţi 15 tineri se joacă aproape în fiecare zi. Sunt acolo oameni de toate
felurile: avocaţi care au profesat drogaţi, muncitori reîntorşi din Spania care
şi-au irosit toată averea pe droguri, studenţi. Cristi este însă cel mai mic
dintre ei, deşi povestea lui seamănă izbitor cu a lor.
Nu a devenit dependent din prima. Acea experienţă l-a
speriat, însă doi ani mai târziu s-a mutat într-un alt cartier al oraşului în
care locuia şi a dat peste un alt anturaj.
“Am evitat un timp, dar presiunea pe care o puneau pe
mine…”, îşi aduce el aminte.
Nu după mult timp, a cedat. “Am avut un alt efect. Mi s-a
părut că e o împlinire pe care nu putea să mi-o dea nimeni, doar drogurile”,
spune Cristi.
Timp de trei ani a continuat aşa: cu etnobotanice, cu pastile, cu canabis şi apoi cocaină.
A ajuns să
doarmă pe străzi
În perioada aceea a început să fure bani de acasă. La
început, sume mai mici. Etnobotanicele sunt droguri ieftine. Doza pentru o zi
poate costa doar 20 de lei. S-a descurcat aşa timp de un an şi jumătate, dar
apoi nu a mai putut să le ascundă dependenţa părinţilor.
“Într-o zi le-am recunoscut. Se aşteptau la asta. Nu mi-a păsat de reacţia lor, de ce simţeau ei. Pentru mine a fost doar aşa: Bă, vă spun ca să ştiţi ce fac şi aia e”, povesteşte el.
A început să plece de acasă şi să lipsească cu zilele sau cu
săptămânile. “Am ajuns să dorm pe străzi din cauza drogurilor. Să dorm în
blocuri. Să rămân la prieteni zile întregi”.
Părinţii lui au făcut eforturi uriașe să îl ajute, dar nu
sunt multe variante pentru dependenţii de droguri. A ajuns la spitalul de
psihiatrie din Cluj, unde a fost ţinut pe medicamente, iar trei săptămâni mai
târziu s-a întors acasă. S-a reapucat imediat de droguri.
“Mă împrumutasem foarte mult la prieteni, la mulţi băieţi.
Trebuia să le dau banii înapoi. Nu aveam de unde să fac rost de banii ăia şi a
trebuit să fur o sumă foarte mare din casă. N-am mers acasă o săptămână”, spune
Cristi. Acela a fost şi începutul sfârşitului.
“Într-o seară m-a văzut mama pe stradă şi m-a băgat în taxi
şi seara am ajuns din nou la Cluj pentru dezintoxicare. Am rămas acolo 2
săptămâni”.
Decizie la 14 ani: “Voiam să îmi schimb viaţa”
Povestea putea continua aşa la nesfârşit: un ciclu
neîntrerupt de internări, externări şi noi dependenţe. Alţi consumatori cu care
am vorbit la centru au trecut prin asta şi mai bine de 10 ani. La un moment
dat, au început să se interneze singuri, ca să se pună cât de cât pe picioare
pentru a-şi putea continua apoi dependenţa cu un minim de chin.
Cristi a avut noroc. La Cluj, la a doua internare, a aflat
despre Teen Challenge şi proiectul lor: un proces de reabilitare de un an, dar
nu în spitale de psihiatrie, unde dependenţii vorbesc cu familia lor prin
gratii, ci într-o comunitate. Un an în care rupi legătura cu tot restul vieții
tale și te ocupi exclusiv de tine.
“Oarecum voiam şi eu să îmi schimb viaţa. Să am o relaţie
bună cu părinţii mei. Sunt de 8 luni aici şi simt că sunt schimbat total. Nu mă
mai atrage viaţa de dinainte”, spune el.
Cristi spune că deja se simte pregătit să revină acasă, dar
va petrece sărbatorile cu grupul de susținere de la centru. Mai are 4 luni de
stat aici, însă pare de-acum convins că nu ar mai cădea din nou pradă drogurilor.
Pentru că nu i-a fost vindecată doar dependenţa fizică, ci a fost învăţat să
îşi poarte de grijă şi să înţeleagă răul pe care şi-l făcea sieşi şi celor din
jur. O spune cu curaj și asumare. E încă un copil, dar a adunat în el dureri și
dezamăgiri cât pentru o viață. De-acum poate începe să și trăiască.
Robii drogurilor
“Chiar mi-am propus să fac chestia asta, aşa cum eu am fost
ajutat aş vrea să ajut şi eu pe alţii să-şi schimbe viaţa. Să vadă adevărata
viaţă, pentru că viaţa pe care o aveam înainte… Eram robi. Robii drogurilor.
Adică, trăiam doar pentru droguri, ce făceam făceam doar ca să obţin droguri.
Ăsta era cursul vieţii”.