Băsescu și-a strâns toată familia în jurul bradului

Liderul PMP Traian Băsescu a sărbătorit în familie Crăciunul. Alături de soție, cele două fete, soțul Ioanei și cei trei nepoți, doi din partea Elenei Băsescu și unul din partea Ioanei. ”Ne-am strâns în jurul bradului. Ce bine este în familie”, a scris fostul președinte al României pe Facebook.

Traian Băsescu

Gabriela Firea, alături de soț și copii, îmbrăcați în haine tradiționale

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a postat o fotografie în care se află alături de soțul ei și cei doi copii. Firea și cei doi băieți sunt îmbrăcați în costume populare, iar pe fundal se vede o icoană. ”Crăciun binecuvântat! Cu pace în suflet, familia și prietenii adevărati aproape! Să iertăm, să înțelegem, să iubim, pentru a fi împăcați”, a scris Firea în mesajul de Crăciun care a însoțit fotografia de familie.

Gabriela Firea

Liderul USR Nicușor Dan, fotografie cu bunica

Liderul USR Nicuşor Dan s-a fotografiat cu bunica sa, de Crăciun. Imaginea este însoţită de mesajul: „Vă doresc tuturor Crăciun fericit alături de cei dragi. Bunica mea, o femeie remarcabilă, ne adună în jurul ei la fiecare sărbătoare. Doresc sănătate părinţilor, bunicilor şi străbunicilor voştri”.

Nicușor Dan

Deputatul Ovidiu Raețchi, Crăciun cu soția, în Manhattan, la New York

Deputatul PNL București Ovidiu Raețchi a postat o fotografie inedită pe Facebook, cu ocazia Crăciunului. ”Pentru cunoscători: banca lui Woody Allen si Diane Keaton :)”, a scris acesta, comentariu la fotografia în care se află pe o bancă, în Manhattan, alături de soția sa, Laura Diana Raețchi. Prezența lui Raețchi la New York, în Statele Unite ale Americii, este de înțeles. Soția sa este expert ONU pe Orientul Mijlociu, și a dorit să fie alături de ea, acolo unde își desfășoară activitatea. Raețchi s-a căsătorit în septembrie, la Palatul Stirbey.

Ovidiu Raețchi

Dragnea și Turcan, ilustrate clasice de Crăciun, Ponta, clip video pe Facebook

Liderii PSD și PNL, Liviu Dragnea și Raluca Turcan nu postat ilustrate specifice de Crăciun, fără a folosi fotografii personale. Liderul interimar al PNL Raluca Turcan a ales o formulă convenţională, postând o felicitare în care urează „sănătate şi bucurie alături de cei dragi”. Același lucru l-a făcut și Liviu Dragnea. În felicitarea sa, a transmis urarea „Crăciun fericit! Moşul să vă aducă numai cadouri frumoase!”.

Liviu Dragnea

Și fostul premier Victor Ponta a apelat la un clip video specific sărbătorilor de iarnă.

Vacanța de Crăciun a politicienilor se încheie în curând. De aceea, mulți dintre ei nu au plecat din București. Marți, liderii de partide și parlamentarii revin la muncă, pentru a începe activitatea în noul Legislativ și a finaliza învestirea noului Guvern, după ce președintele Klaus Iohannis va anunța premierul desemnat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News