Clipe de panică în capitala Republicii Moldova. O clădire riscă să se prăbușească, după ce un crater uriaș s-a format din senin. Pământul s-a surpat după ce în zonă a început construcția unui bloc. Cu toate acestea, unii oficiali moldoveni susțin că alunecarea de teren a fost provocată de ploile torențiale din ultimele zile.
Scările şi trotuarul din faţa unei bănci din Chişinău s-au prăbuşit în şantierul aflat în apropiere, unde urmează să fie ridicat un bloc locativ cu 16 etaje. La fața locului a mers primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă. „Vor fi făcute verificările şi vom vedea cât de mare este pericolul. Este autorizaţie pentru construcţie la nivelul pământului. Este un teren privat, vândut de bancă. Trebuie să vedem dacă au fost respectate condiţiile din proiect”, a declarat Chirtoacă, potrivit publika.md.
Momentul în care pământul s-a surpat a fost filmat de un martor aflat în apropiere.
În acest moment, autoritățile iau măsuri pentru ca prăbușirea clădirilor din zonă să fie evitate. Presa de peste Prut a scris că alunecarea ar fi fost provocată de lucrările care au loc în apropiere. Liderul PL, Mihai Ghimpu, susține însă că incidentul a avut loc în urma ploilor din ultima perioadă.