„Cred inca in justitie, desi ma lupt din 1998 pentru casa”

devenit astfel proprietari. Imobilul in care locuim, impreuna cu alte trei familii, a fost ipotecat in 1940 si confiscat de stat din cauza ca proprietara avea datorii catre stat.
In anul 1998, cu totul intamplator, aflam ca imobilul este revendicat. Mentionez ca proprietara ar trebui sa aiba acum circa 94 de ani si ca nu a fost vreodata prezenta la proces, dumneaei sau vreun mostenitor. Sunt reprezentati doar de avocati. De atunci a inceput calvarul familiei noastre. Niciodata nu au adus acte originale, doar copii. De la o infatisare la alta adresa la care locuia proprietara era mereu alta, toate domiciliile fiind din Statele Unite. Am castigat in toate instantele pana la Curtea Suprema care, nu stim de ce, a decis rejudecarea procesului, asa ca am luat-o de la capat. Acest lucru a dus la agravarea starii de sanatate a tatalui meu, care, in septembrie 2003, a decedat.
Procesul a fost amanat pana la succesiunea pe care eu si mama mea urma sa o facem dupa deces. Dupa o luna si jumatate de la decesul tatalui, mergand sa deschid succesiunea, am aflat cu stupoare ca aceasta succesiune era deja deschisa de un avocat. Succesiunea a fost deschisa folosind copia dupa certificatul de deces al lui Modest Iftinchi, tatal meu, anexata la dosarul aflat in litigiu. Am obtinut in final negatia acestei succesiuni deschise fara nici o justificare. Procesul s-a reluat.
Vecinii nostri, aflati intr-o situatie identica, au castigat procesul. Sentinta lor am depus-o si in dosarul nostru. Cu toate acestea, in instiintarea primita de la tribunal, in vederea formularii recursului, se scrie ca vecinii mei nu au castigat procesul. Este de-a dreptul incredibil! Speram in continuare in corectitudinea justitiei romane actuale, in invocata lupta impotriva coruptiei si asteptam aplicarea legii.
Olga Otilia Iftinchi, Bucuresti

Urmărește-ne pe Google News