În ultimii doi ani s-au desfășurat 392 de anchete disciplinare printre cei 173.000 de profesori din România, potrivit datelor Ministerului Educației.
8 din 10 profesori care au greșit au fost sancționați cu scăderi salariale, mustrări scrise sau desfacerea contractului de muncă. Dar pe ușa pe care sunt dați afară, profesorii se și întorc.
Iertat de violență împotriva elevilor săi, un profesor din Neamț ajunge să hărțuiască sexual o altă fată
„Credeam că trimiți o poză cu tine goală, că de matematică sunt sătul”, îi scria pe Facebook profesorul de matematică Cristian Pipirigeanu, în ianuarie 2021, unei eleve de la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Piatra Neamț. Cazul dezvăluit de Rise Project și preluat apoi de toată presa din România a atras sancțiuni cerute de ministrul educației.
Nu era primul mesaj de acest tip pe care eleva de 21 de ani, de la seral, îl primea de la profesorul de matematică. Cel din urmă obișnuia să fie extrem de insistent. „I-ar înfrumuseța zilele unui om trecut de 45 de ani”, își motiva el cererea către eleva sa.
Eleva l-a reclamat pe profesor la conducere și asta a atras o avalanșă de acuzații. La adresa ei. Chiar conducerea școlii i-a reproșat că eleva a atras agresiunea, fiindcă profilul ales de ea – mecanică – ar fi mai potrivit băieților. „O fată singură într-o clasă cu băieți și bărbați? Noi avem profil și de textile, un profil care s-ar potrivi cu mult mai bine pentru viitorul profesional al unei tinere”, i-a spus directoarea atunci.
Profesorul a predat la alte două școli din Neamț o perioadă, fiindcă o instanță a hotărât să fie repus în funcție. Consiliile de administrație ale celor două unități de învățământ s-au coalizat însă pentru a-l da afară pe profesor și au contestat decizia.
Pipirigeanu, cercetat și pentru violență la o altă școală și iertat de părinți
Profesorul de matematică fusese cercetat și pentru violență împotriva elevilor, spunea directoarea Elena Sasu în 2021, pentru Monitorul de Neamț. Cu cinci ani în urmă a mai existat o anchetă administrativă la adresa profesorului, acuzat atunci de violenţă asupra unor elevi de clasa a opta, pentru că înjura la ore și îi pocnea.
„Din câte am găsit eu în documentele şcolii, atunci a scăpat mai uşor, în sensul că a făcut ce a făcut şi s-a împăcat cu părinţii elevilor, care l-au iertat şi şi-au retras plângerea“, a spus directoarea în presa locală.
Ce spune Legea Educației
Legea Educației stipulează că încălcarea normelor de moralitate şi etică profesională poate duce la desfacerea contractului de muncă a unui cadru didactic, după cercetarea disciplinară a acestuia.
Concediu fără plată ca să scape de acuzații
Profesorul Geo Cristinel Călugăru de la Colegiul Școala Centrală din București și-a arătat lenjeria intimă în timpul unei lecții online de fizică, în februarie 2021, potrivit Libertatea. Acesta ar fi vrut să le demonstreze elevilor, atunci în clasa a XI-a, că nu poartă nimic peste chiloți. Unul dintre liceeni a filmat momentul, iar înregistrarea video a ajuns la alți colegi, dar și la părinți și la mass-media.
În februarie 2022, ISMB a răspuns la o solicitare Școala 9 că profesorul de fizică nu mai poate fi anchetat, pentru că a expirat termenul de cercetare. „În perioada care a urmat incidentului, domnul profesor Călugăru Geo Cristinel a fost în concediu fără plată/medical până la expirarea celor 6 luni de la producerea evenimentelor, ceea ce a făcut imposibilă desfășurarea activității de cercetare disciplinară”, a scris inspectoratul.
Continuarea, pe Școala 9.
foto: 123rf.com