Sute de oameni au participat în noaptea de sâmbătă spre duminică la liturghia de Înviere de la Catedrala Patriarhală din Capitală. Este prima sărbătoare fără restricții, după doi ani de pandemie COVID, astfel că numărul credincioșilor a fost unul mare. Învierea are loc, însă, într-o altă perioadă întunecată, de data aceasta de războiul din Ucraina. De astfel, Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de pace în predica sa, la fel ca și în ceremonia de primire a Luminii Sfinte. Iar anul acesta România a trimis Lumina Sfântă și mai multe comunități din Ucraina măcinată de război.

„Pandemia nu a putut întrerupe această iubire milostivă a lui Hristos pentru noi. Ne bucurăm că această lumină acum se răspândeşte în toată ţara, dar şi în ţările vecine. Va ajunge şi în Republica Moldova, şi în Ucraina, prin Suceava, şi în Cehia, printr-o delegaţie care vine să ia lumina aceasta din Satu Mare, din Nordul României”, a afirmat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la procesiunea primirii Sfintei Lumini, în Catedrala Patriarhală.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca această lumină să fie purtată în sufletele noastre cu evlavie şi cu bucurie şi să o răspândim în jurul nostru prin cuvinte de încurajare, prin fapte de ajutorare, mai ales faţă de cei care sunt trişti, faţă de cei care sunt pribegi sau refugiaţi din Ucraina

Patriarhul Daniel:
Crin Antonescu își recunoaște înfrângerea electorală: „E ireversibil. Oamenii care m-au votat să decidă singuri pe cine vor susține în turul doi”
Recomandări

Hristos a Înviat! Credincioșii ortodocși au primit Lumina Învierii. Imagini de la Slujba de Înviere de la Patriarhie
Sute de oameni au participat la Slujba de Înviere de la Catedrala Patriarhală, oficiată de Patriarhul Daniel
Hristos a Înviat! Credincioșii ortodocși au primit Lumina Învierii. Imagini de la Slujba de Înviere de la Patriarhie
Patriarhul Daniel
Hristos a Înviat! Credincioșii ortodocși au primit Lumina Învierii. Imagini de la Slujba de Înviere de la Patriarhie
Preoții merg către credincioși să împartă Lumina Învierii
Hristos a Înviat! Credincioșii ortodocși au primit Lumina Învierii. Imagini de la Slujba de Înviere de la Patriarhie
Hristos a Înviat! Credincioșii ortodocși au primit Lumina Învierii. Imagini de la Slujba de Înviere de la Patriarhie
Acuzații interne de sabotaj electoral în Coaliția PSD-PNL-UDMR. Fețe triste și optimism rezervat în echipa lui Crin Antonescu REPORTAJ

Unii dintre credincioși au ales să poarte mască de protecție. După doi ani de restricții aceasta nu mai e obligatorie, ci recomandată în spații aglomerate
Hristos a Înviat! Credincioșii ortodocși au primit Lumina Învierii. Imagini de la Slujba de Înviere de la Patriarhie
Mai mulți credincioși, în timpul Slujbei de Înviere
Hristos a Înviat! Credincioșii ortodocși au primit Lumina Învierii. Imagini de la Slujba de Înviere de la Patriarhie
Hristos a Înviat! Credincioșii ortodocși au primit Lumina Învierii. Imagini de la Slujba de Înviere de la Patriarhie
Hristos a Înviat! Credincioșii ortodocși au primit Lumina Învierii. Imagini de la Slujba de Înviere de la Patriarhie

Vezi rezultate alegeri prezidențiale, turul 1 – 4 mai 2025, conform BEC!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro

Prima femeie care a candidat în România la alegerile prezidențiale: "De ce nu te întorci la cratiță?"
Viva.ro

Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Una dintre cele mai frumoase actrițe românce strălucește într-un celebru serial britanic
Adevarul.ro
Una dintre cele mai frumoase actrițe românce strălucește într-un celebru serial britanic
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Elle.ro

Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!

Rezultate exit-poll alegeri prezidenţiale 2025. CURS: George Simion - 33%; Crin Antonescu - 23%; Nicuşor Dan - 21%; AVANGARDE: Nicuşor Dan şi Crin Antonescu, la egalitate
Observatornews.ro

Horoscop 5 mai 2025. Fecioarele au parte de inspirație astăzi, dar ca să o poată folosi, vor avea nevoie și de mai multă stăpânire de sine
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI