Conform noilor măsuri anunţate pe 18 noiembrie, persoanele nevaccinate nu mai au voie să intre în spaţii interioare, inclusiv în restaurante, cinematografe, muzee şi săli de sport, chiar dacă prezintă un test negativ pentru coronavirus.

În cazul bisericilor, accesul lor este permis în continuare, doar că trebuie să prezinte un test negativ. Iar duminică, 28 noiembrie, a fost prima zi în care această măsură a fost aplicată. Așa că unele biserici au fost mai goale decât de obicei.

„Această măsură este pentru a ne proteja pe noi înşine şi pe oameni”, a declarat părintele Christos, preot la Biserica Sfântul Spiridon din oraşul Pireu. „Poate fi puţin dificil, însă vom persista. Suntem obligaţi să respectăm toate măsurile”, a mai spus el.

Unii credincioşi au declarat că numărul oamenilor a fost vizibil mai scăzut, deoarece oamenii nu au vrut să plătească pentru testele COVID.

„Nu-mi place, dar ce putem face? Ne conformăm, dar astăzi biserica este goală. Evident că oamenii nu pot suporta cheltuiala, venind aici cu copiii, câți bani vor avea de cheltuit?”, a spus o femeie pe nume Athina, citată de Reuters.

Grecia a înregistrat o creştere a infectărilor cu COVID-19 luna aceasta, iar numărul cazurilor zilnice ating niveluri record. De la începutul pandemiei, țara a înregistrat 920.683 de infectări cu coronavirus şi 17.861 de decese asociate COVID-19.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News