Dacă în primul deceniu după Revoluție și în primii ani din deceniul următor, naivii se îmbulzeau în spiralele lui Gregorian Bivolaru, acum tot iubirea îi face unii români să adere în secte. Puțin peste 30.500 de români s-au declarat oficial, la recensământul din 2011, membrii au unor mișcări oficiale în afara celor recunoscute.

Biserica paralelă

Una dintre sectele cele mai puternice din țara noastră este cea denumită Mitropolia MoldoValahiei, fiind promovată de preoți dați afară din Biserica Ortodoxă Română (BOR) pentru că au preacurvit. De obicei aceștia renunță la casătorie și au relații cu enoriașele, fapt interzis de regulamentul BOR.

După exmatriculare, ei continuă să se declare fețe bisericești, susținând că sunt preoți crești. La sfârșitul anului trecut, primul fals preot, membru al acestei secte a fost condamnat la închisoare cu executare. Curtea de Apel Bacău l-a condamnat pe Nicolae Floriștean la un an și două luni de închisoare după ce BOR i-a făcut plângere pentru exercitarea fără drept a profesiei de preot.

Un membru al acestei grupări a reușit să-l păcălească și pe Leo Strehaia care s-a dus într-o baracă transformată în biserică și i-a pupat mâna falsului preot pentru a avea noroc.

Pachețele în schimbul apartamentelor

Pe lângă iubire și micile atenții au mare trecere la credincioși, pachețele cu haine sau alimente. În județele Vaslui și Galați s-a aciuat o mişcare religioasă condusă de Constantin Dogaru, un fost membru MISA şi ex-profesor bănuit că facea ochi dulci elevelor.

Aceste atrage adepți prin câteva cadouri pe care le face în special femeilor sau prin mesele pe care le dă. Constantin Dogaru se intitulează „Potirul de Aur” al României și susține că are cheia Raiului. În timpul slujbelor, susține că vorbește inclusiv cu Dumnezeu la telefon. Membrii sectei sunt invitați să doneze bani, locuințe și alte proprietăți bisericii.

„Asociatia ELTA Universitate este înfiinţată 1990, în Bucureşti. Elta a fost fondată de Ion Dumitrescu, fost fochist la Casa de Cultură Preoteasa din Bucureşti. Autodidact, el s-a iniţiat în yoga şf astrologie. Societatea sa posedă 13  filiale judeţene şi îşi publică materialele în Editura Solteris. Membrii săi îşi începeau cursurile predate de guru, îmbrăcat în întregime in alb.

Alte secte

  • Grupări ocultiste indiene: Crâşna, Meditaţii transcedentale;
  • Mişcarea arabo-persană: Bahi;
  • Mişcări ocultiste asiatice: Moon, Sika Gakai;
  • Mişcări din gruparea „Lumea nouă”: Scientologii, Fiii păcii, Ufolatrii, Mormonii, Copiii Domnului;
  • Mişcări din Europa Occidentală ca Armata Salvării, Metodismul, Marele Graal, Biserica creştină universală, Prietenii omului, Biserica liberă;
  • Secte teroriste ucigaşe şi sinucigaşe ca Războinicii regelui Hristos, Templul popoarelor, Templul Soarelui, Davidienii;
  • Secte neopăgâne sau satanice cum sunt Biserica satanismului, Biserica luciferică, Fraternitatea albă

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News