Ordonanţa prevede modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017, în sensul introducerii unor reglementări referitoare la introducerea acordării, începând cu luna mai 2018, a indemnizaţiei de hrană pentru personalul din universităţile de stat, dar şi scoaterea gărzilor din limitarea sporurilor la 30% pentru personalul din unităţile sanitare.

Textul adoptat mai prevede şi introducerea posibilităţii pentru unităţile sanitare de monospecialitate şi serviciile de ambulanţă judeţene de ambulanţă şi Serviciul de ambulanţă al municipiului Bucureşti – Ilfov de a beneficia de majorarea procentului care se aplică asupra sumei salariilor de bază, în vederea acordării sporurilor stabilite pentru fiecare dintre aceste unităţi sanitare, astfel încât să se asigure limita minimă a sporurilor prevăzute în regulamentul aprobat.

În Comisia pentru muncă au fost introduse mai multe amendamente.

Conform celor adoptate, personalul încadrat pe funcţiile de inspector şcolar general adjunct, inspector şcolar de specialitate şi inspector şcolar beneficiază de majorarea salarială cu 20% acordată personalului didactic.

Creșterea cea mai mare, pentru personalul din două ministere

Personalul din cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale beneficiază de majorarea salariilor de bază cu până la 25%, în baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului Finanţelor Publice şi, respectiv, prin ordin al ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale.

Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO
Recomandări
Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO

De asemenea, personalul didactic din învăţământul special şi special integrat, precum şi din centrele judeţene de resurse şi de asistenţă educaţională, respectiv Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională şi din structurile coordonate, monitorizate şi evaluate de către acestea, beneficiază de o majorare cu 15% a salariului de bază.

„Pentru personalul didactic de predare din învăţământ, precum şi pentru personalul didactic de conducere prevăzut la punctul 1 nr. crt. 1, 2, 4 – 6 şi punctul 2 din anexa nr. I, capitolul I, litera A, se acordă un spor de suprasolicitare neuropsihică, de 10% din salariul de bază”, precizează un  alt amendament.

Un alt paragraf adoptat prevede: „Cadrele didactice care ocupă funcţiile de şef secţie, şef laborator sau şef serviciu medical desfăşoară activitate integrată, prin cumul de funcţii, în baza unui contract de administrare cu o durată de 7 ore zilnic şi beneficiază de drepturile salariale aferente contractului de administrare”.

Potrivit unui alt amendament adoptat, „începând cu drepturile salariale aferente lunii următoare intrării în vigoare a prezentei legi, personalul de cercetare cu studii superioare din unităţile clinice, din institutele şi centrele medicale, care este confirmat în gradele profesionale corespunzătoare funcţiilor de la nr. crt. 1 – 13 ale lit. a.1, pct. 2, capitolul I, anexa nr. II la Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de salariul de bază prevăzut pentru unităţi clinice stabilit de lege pentru anul 2022”.

Călin Georgescu a acordat un interviu celui mai vechi ziar britanic în casa de pe câmp a unui prieten din Izvorani și a spus din nou că Putin este un „patriot” | VIDEO
Recomandări
Călin Georgescu a acordat un interviu celui mai vechi ziar britanic în casa de pe câmp a unui prieten din Izvorani și a spus din nou că Putin este un „patriot” | VIDEO

Alt amendament anunță că, în situaţia în care, în urma promovării în funcţie, grad sau treaptă profesională ori a avansării în gradaţie, potrivit legii, rezultă un salariu de bază mai mic decât cel avut la data promovării sau avansării în gradaţie, se păstrează salariul de bază avut anterior promovării sau avansării în gradaţie.

Au fost prevăzute, de asemenea, majorări ale salariilor pentru personalul de specialitate criminalistică din INEC.

Astfel, pe perioada în care desfăşoară activitate de expertiză criminalistică, persoanele care ocupă funcţii de conducere beneficiază de majorarea salariului de bază cu 10%, iar persoanele care ocupă funcţii de execuţie beneficiază de majorarea salariului de bază cu 5%. Majorarea salarială se suportă din venituri proprii.

Sursa: agerpres


VIDEO/ Imagini șocante într-o școală din București! O învățătoare s-a filmat în timp ce țipă la elevi, apoi a trimis înregistrarea părinților. „Nu poţi să şi cânţi? Pui inimi cu gura? Le-ai lipit şi prost”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
LIVE UPDATE Alegeri parlamentare 2024: Prezenţa la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câţi români au votat până acum
FANATIK.RO
LIVE UPDATE Alegeri parlamentare 2024: Prezenţa la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câţi români au votat până acum
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI