Cea mai mare economie din Europa a crescut cu 2,2% în 2017, a informat Biroul Federal de Statistică (Destatis) joi, aceștia explicând că creșterea a fost stimulată de ocuparea forței de muncă și investițiile mai mari.

Creșterea a fost cea mai mare din ultimii 6 ani, de la ieșirea din criza economică și a fost cu 1,9% mai mare decât anul anul precedent, în ciuda numărului redus de zile lucrătoare în 2017.

Destatis a remarcat că rezultatele pozitive pe tot parcursul anului au survenit pe fondul consumului intern puternic, al creșterii exporturilor, al unui boom în sectorul construcțiilor și al investițiilor mai mari ale companiilor.

Economiștii au remarcat însă că anumite riscuri au rămas totuși. Principalele sunt rezultatul incert al negocierilor pentru Brexit, tensiunile pe peninsula coreeană și eventualele noi bariere comerciale care ar afecta exporturile Germaniei.

Într-o notă separată, Destatis a anunțat, joi, că Germania are din nou un excedent bugetar în 2017. Acesta reprezintă 1,2% din produsul intern brut (PIB), în timp ce în 2016 a fost de 0,8%.


Citește și: Tudose anunță restructurarea: Vreau un guvern mai suplu. Dacă nu am dreptate, plec acasă!


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News