PIB-ul estimat pentru anul 2016 a fost de 759,228 miliarde de lei prețuri curente, în creștere — în termeni reali — cu 4,8% față de anul 2015.

Comparativ cu trimestrul III 2016, Produsul Intern Brut în trimestrul IV 2016 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,3%. Față de același trimestru din anul 2015, PIB-ul a înregistrat o creștere cu 4,7% pe seria brută și cu 4,8% pe seria ajustată sezonier.

„Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrul IV 2016, nefiind înregistrate modificări față de varianta publicată în Comunicatul de presă nr. 42 din 14 februarie 2017.

Produsul Intern Brut — date ajustate sezonier — estimat pentru trimestrul IV 2016 a fost de 194,340 miliarde de lei prețuri curente, în creștere — în termeni reali — cu 1,3% față de trimestrul III 2016.

Pe seria brută, PIB-ul estimat pentru trimestrul IV 2016 a fost de 227,141 miliarde de lei prețuri curente, în creștere — în termeni reali — cu 4,7% față de trimestrul IV 2015.

La creșterea Produsului Intern Brut, în anul 2016 față de anul 2015, au contribuit toate ramurile economiei, cu excepția agriculturii, silviculturii și pescuitului, contribuții pozitive mai importante având următoarele ramuri: comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, transport și depozitare, hoteluri și restaurante (+1,8%), cu o pondere de 18,1% la formarea PIB și al căror volum de activitate s-a majorat cu 10,9%; informațiile și comunicațiile (+0,7%), cu o pondere mai redusă la formarea PIB (5,6%), dar care au înregistrat o creștere semnificativă a volumului de activitate (14,2%); activitățile profesionale, științifice și tehnice; activitățile de servicii administrative și activitățile de servicii suport (+0,6%), cu o pondere de 7,4% la formarea PIB și al căror volum de activitate s-a majorat cu 8,0%; industria (+0,4%), cu o pondere de 23,1% la formarea PIB și al cărei volum de activitate s-a majorat cu 1,7%, și impozitele nete pe produs (+0,5%), cu o pondere de 10,5% la formarea PIB și al căror volum de activitate s-a majorat cu 4,3%.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, creșterea s-a datorat, în principal cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populației, al cărei volum s-a majorat cu 7,4% contribuind cu 4,5% la creșterea PIB, și consumului final colectiv efectiv al administrațiilor publice, cu o contribuție de +0,4%, consecință a creșterii cu 4,7% a volumului său.

O contribuție negativă importantă la creșterea PIB a avut-o exportul net (-0,8%), consecință a creșterii cu 7,6% a volumului exporturilor de bunuri și servicii, corelată cu o creștere mai mare a volumului importurilor de bunuri și servicii, cu 9,3%.

Comisia Europeană (CE) a revizuit în urcare, la 4,4%, prognoza privind evoluția PIB în 2017, avansul urmând să încetinească la 3,7% în 2018. FMI mizează în 2017 pe un avans al Produsului Intern Brut al României de 3,8%, cel mai ridicat ritm de creștere economică din Europa.

 
 

Urmărește-ne pe Google News