Referindu-se la discuțiile privind viitorul comisar european desemnat de România, premierul Viorica Dăncilă a declarat: ”Trebuie să fim atenţi şi pe cine trimitem la Bruxelles. E adevărat trebuie să aibă o abordare imparţială, dar totuşi trebuie să facă ceva pentru România. Din păcate, nu am văzut cum au ajutat România comisarii pe care noi i-am trimis la Bruxelles”.

Declarația făcută astăzi de către Dăncilă a provocat replica Corinei Crețu, printr-o postare pe Facebook. ”Pe întreg parcursul mandatului meu, eu una nu am putut uita țara din care provin – iar doamna prim-ministru știe foarte bine eforturile pe care le-am depus pentru România, dar continuă în mod absolut gratuit campania de denigrare a mea începută de luni de zile”, a scris Corina Crețu.

Reproșuri pentru Guvern

Aceasta a făcut un inventar al tuturor proiectelor majore de infrastructură care au fost semnate doar în ultimele luni ale mandatului său precum și implicarea sa în discuțiile legate de fazarea unor proiecte astfel încât România să nu piardă o parte din fondurile alocate prin exercițiul financiar anterior, iar nivelul absorbției să crească.

Crețu a mai evocat și implicarea sa în negocierile pentru alocarea în plus a unor fonduri în exercițiul financiar actual, precum și apelurile repetate făcute la adresa Guvernului de la București să inițieze proiecte cât mai multe pe finanțare europeană, îndeosebi cele referitoare la spitalele regionale, fără ca guvernul să manifeste interes pentru pentru banii de la Bruxelles.

”Singurul lucru pe care l-aș mai fi putut face este, eventual (ca o ironie, desigur), să scriu de una singură, în locul Guvernului, proiectele care nu există, să mă ocup de implementarea efectivă a lor și să produc din neant facturile pentru lucrările care nu sunt efectuate, astfel încât să putem face și plățile pentru ceva ce nu există de fapt. Probabil doar atunci doamna premier nu ar mai avea ce să critice în legătură cu activitatea mea de comisar pentru Politică Regională”, a mai spus Corina Crețu.

Citește și:Dăncilă a anunțat numele liderilor PSD „măsurați” pentru alegerile prezidențiale. În sondaje este inclus și un candidat independent

Urmărește-ne pe Google News