Studii recente din Islanda și Italia sugerează că cel puțin jumătate din cei infectați cu noul coronavirus sunt asimptomatici. Chiar și în lipsa unor simptome însă, virusul poate fi transmis mai departe.
Acesta e unul din motivele pentru care este important să stăm în casă în perioada următoare. Avem de-a face cu un virus foarte contagios care, în multe cazuri, se camuflează și stă nedetectat.
De aceea, din precauție, e bine să ne comportăm ca și cum am avea deja COVID-19 și încercăm să nu o dăm mai departe.
Atunci apare însă o întrebare foarte importantă: cum putem ști dacă am avut în trecut boala? Mulți oameni suferă de răceli sau gripe în primele luni ale anului, cum ar putea ști dacă au avut COVID-19?
La ora actuală, singurul mod de a ști că ai avut boala e dacă ai testat pozitiv, iar apoi te-ai vindecat. Altfel, nu ai cum să știi cu siguranță. Există însă o metodă în curs de cercetare care ne poate veni în ajutor.
Testele cu anticorpi ar putea arăta cine s-a vindecat de boală în trecut
Testele actuale arată doar dacă cineva are boala în prezent – dacă virusul există în corp. Există însă un alt tip de teste: testele de anticorpi. Aceste teste ar vedea dacă avem în corp anticorpi specifici COVID-19, ceea ce ar însemna că am avut boala în trecut.
La ora actuală, nu a fost publicat nici un astfel de test, dar e posibil să fie foarte aproape. Guvernul Marii Britanii a anunțat un parteneriat cu o companie prin care va achiziționa „ în doar câteva zile” aproximativ 3.5 milioane de teste cu anticorpi.
Când ar putea apărea testele cu anticorpi și la noi? Posibil, în viitorul apropiat
Sunt foarte multe necunoscute în legătură cu dezvoltarea de astfel de teste. Dar, dacă testele de diagnostic sunt o indicație, e posibil să avem în viitorul apropiat o multitudine de astfel de teste.
Odată ce Europa și SUA au realizat amenințarea pandemiei COVID-19, mai multe echipe s-au pus pe treabă și, într-un timp record, au realizat o multitudine de teste de diagnostic. Dacă într-adevăr o companie britanică a dezvoltat un test de anticorpi, este foarte posibil (dar nu garantat) ca și alte grupuri de cercetare să se afle aproape de o variantă de test. Aceste teste ar fi întâi distribuite personalului medical și celor expuși, dar în decurs de câteva luni, ar putea fi folosite pentru a testa o parte mai mare din populație.
Nu este clar dacă imunizarea e absolută sau permanentă
Studiile inițiale (pe eșantioane mici de populație respectiv pe animale) sugerează că după vindecare, corpul se imunizează. Există însă rapoarte, mai ales din China, care susțin că au fost observate și reinfecții, și boala poate reveni chiar cu mai multă severitate. Nu este în totalitate clar dacă acest lucru nu se datorează însă unor testări imperfecte. Totuși, în general, pare că majoritatea populației vindecate se imunizează, deși nu este clar pentru cât timp.
Virusul pare să muteze destul de încet, ceea ce ar putea să însemne că imunizarea are loc pe termen lung. Nu este însă clar cât de mult timp anticorpii rămân în corp, și deci, cât de lung (sau permanent) este intervalul de imunizare.
Ce trebuie să faci
Pandemia curentă e una din cele mai mari crize cu care ne-am confruntat în istoria modernă. E un moment în care solidaritatea este esențială, și indiferent dacă noi credem că am avut boala sau nu, e important să fim responsabili și să luăm toate măsurile de distanțare socială recomandate de specialiști. Chiar dacă ai avut simptome similare, chiar dacă ai fost expus, nu există la ora actuală nici o garanție că ai avut într-adevăr boala și ești imun.
Ceea ce poți face, dacă manifești simptome asemănătoare COVID-19, dar nu ai certitudinea diagnosticului, este să-i avertizezi (fără a-i alarma) pe cei cu care ai intrat în contact apropiat recent, pentru a fi avizați la rândul lor de potențialul risc.
LIBERTATEA PUBLICĂ ARTICOLE DE ȘTIINȚĂ. În plină criză provocată de pandemia de coronavirus, mai mult ca oricând cititorii au nevoie de informație științifică de calitate, prezentată limpede. Libertatea a deschis o serie de colaborări cu jurnaliștii români de la publicația ZME Science, o platformă independentă de jurnalism de știință, alcătuită din experți care, în mod obișnuit, relatează pentru publicul avizat din străinătate. Ei scriu, în fiecare zi, mai multe articole în Libertatea, bazate pe cele mai recente date și studii despre epidemie.