“A fost un incident izolat. Încă nu știm tot istoricul medical al persoanei respective. Este greu să te pronunți ca specialist când nu ai pacientul în față. Există câteva premise. E clar că este o persoană agresivă, iar agresivitatea nu s-a îndreptat către cei care i-au făcut rău la un moment dat. Este aceeași situație care se aplică unor bărbaților care devin agresivi atunci când ajung acasă și se răzbună pe persoane mai slabe decât ei. Se numește agresivitate redirecționată”, a spus psihologul Cezar Laurențiu Cioc (foto), la interviurile Libertatea LIVE.
Cât privește incidentul de vineri 15 decembrie, de la stația de metrou Unirii 2, unde o persoană fără adăpost a fost violentă în limbaj și a amenințat cu moartea o femeie, psihologul spune că este vorba despre așa-numita inerție.
“Al doilea caz, cel de astăzi... persoana respectivă s-a aflat într-o inerție a primului caz. Dar, din câte înțelegem, a existat doar o agresivitate verbală. Din punct de vedere psihologic, nu pare a fi un pericol iminent. Ceea ce a fost astăzi a fost un recul. Oamenii tind să asocieze orice situație cu cazul de săptămâna aceasta. Mulți oameni se identifică cu victima”, susține psihologul Cezar Laurențiu Cioc.
Cum putem identifica potențialii agresori
Psihologul Libertatea susține că agresori precum criminala de la metrou pot fi observați la o privire mai atentă: “Mers dezorganizat, privire dezorganizată sau privirea fixă nejustificată. În cazul acesta, gravitatea a constat în consecință. Acum, la câtă panică socială s-a creat în aceste zile, oamenii vor fi mai atenți”.
Resposabilitatea de a interveni
“Este un fenomen de contagiune socială. Dacă unu sau doi din față sunt șocați de ceea ce se întâmplă, reacția se împrumută. Grupurile, din punct de vedere psihologic, acționează cu mai puțină raționalitate decât în cazul în care ar fi mai puține creiere. A striga la cineva în caz de pericol reprezintă o socializare a ceea ce se întâmplă. 9 din 10 agresori tind să fugă sau să se izoleze cu victimele”, susține Laurențiu Cioc.
Bolile psihice în societate
”Nu trebuie să punem egal între criminal și bolnav psihic. Criminalii pot fi persoane responsabile social. Sunt cazuri și cazuri. Există un așa-numit “trigger”, pe care știința nu-l poate stabili. La ieșirea din spital, medicul psihiatru știe dacă pacientul are tendințe violente. Acest lucru poate fi transmis autorităților”, mai spune psihologul Libertatea.
Citește și:
Suspecta care a amenințat o femeie la stația de metrou Unirii 2 nu-și recunoaște fapta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro