Tribunalul Bihor a dispus, miercuri, „emiterea de îndată a mandatului de arestare pe numele inculpaţilor”, scrie în minuta postată pe portalul instanţei de judecată. Anterior, cei trei au fost audiaţi de procurorul care coordonează ancheta.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procurorul Cristian Ardelean, a dat publicității, miercuri, o serie de fapte noi din ancheta care îi vizează pe cei trei suspecţi.

Astfel, femeia găsită moartă şi sora sa, subnutrită, maltratată într-un apartament, ar fi fost chinuite luni întregi de cei trei inculpaţi pentru că nu aduceau destui bani din prostituţie.

Cei trei suspecţi – Duca Erika, Roxana Gal şi Alin Omuţ – au devenit inculpaţi şi sunt cercetaţi pentru omor calificat prin cruzimi şi tentativă de omor calificat prin cruzimi.

„Persoanele bănuite de săvârşirea de omor asupra uneia dintre victime au devenit suspecţi, ulterior inculpaţi. Au fost reţinute în cursul serii de ieri (marți), între orele 18.00 și 20.00, şi au fost puse sub inculpare pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor prin cruzimi, cu privire la victima care a decedat, respectiv la cea de-a doua victimă aflată în spital s-a reţinut infracţiunea de tentativă de omor prin cruzimi. Cea de-a doua victimă care acum se află în spital într-o stare destul de gravă a suferit leziuni care necesită 30-40 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii. Actele medico-legale au concluzionat că statusul biologic al victimei traduce cel puţin un aport caloric extrem de scăzut în ultimele două săptămâni, iar leziunile constatate au pus în pericol viaţa victimei”, a declarat Cristian Ardelean.

Monștrii sunt adevărați: Putin și Trump, chipurile mutilate de „putere”
Recomandări
Monștrii sunt adevărați: Putin și Trump, chipurile mutilate de „putere”

Potrivit informațiilor procurorilor, din martie-aprilie 2024 şi până la data de 10 iunie 2024, victima T.H., împreună cu sora ei T.R., au locuit în imobilul situat în Oradea, pe strada Grigore Moisil, alături de cei trei inculpaţi, un bărbat de 31 de ani, concubina acestuia în vârstă de 24 de ani şi o femeie de 28 de ani.

Cele două victime au fost supuse, în această perioadă, unor acte de violenţă fizice şi psihice ce pot fi catalogate drept cruzimi din partea celor trei inculpaţi, au fost înfometate, ţinute în condiţii deplorabile, în toaleta imobilului în care locuiau. Cele două victime erau nevoite să mănânce resturi alimentare din tomberoanele din zona blocului.

„Inculpaţii le reproşau celor două victime care practicau prostituţia că nu produc suficient de mulţi bani şi se pare că aceasta a fost şi cauza aplicării acestor agresiuni”, a explicat procurorul Ardelean.

Cel mai probabil, T. H. şi-a pierdut viaţa sâmbătă, 8 iunie, iar după ce a fost ucisă, a fost băgată în geamantan şi ţinută în apartamentul din cartierul Nufărul până luni dimineaţa, când a fost transportată de către Alin Omuţ cu o remorcă închiriată, acesta fiind şi cel care a anunţat poliţia a doua zi. Cea de-a doua victimă a fost găsită căzută în baie, într-o stare gravă, fiind într-o stare de malnutriţie extremă, apoi fiind transportată la Spitalul Judeţean. 

   

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Unica.ro
Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
De necrezut ce s-a aflat despre Anton Pisaroglu, consultantul lui Călin Georgescu. Și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale, imediat după ce el a fost exclus: "Nu am pe nimeni în spate..."
Viva.ro
De necrezut ce s-a aflat despre Anton Pisaroglu, consultantul lui Călin Georgescu. Și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale, imediat după ce el a fost exclus: "Nu am pe nimeni în spate..."
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
Libertateapentrufemei.ro
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
Ce spune un fost student despre profesorul Călin Georgescu: „Te hipnotiza fără să spună prea multe”
Adevarul.ro
Ce spune un fost student despre profesorul Călin Georgescu: „Te hipnotiza fără să spună prea multe”
Anca Dumitra, dezvăluiri emoționante despre băiețelul ei, care va împlini în curând 6 luni: „O dragoste pe care n-am mai simțit-o...”
Elle.ro
Anca Dumitra, dezvăluiri emoționante despre băiețelul ei, care va împlini în curând 6 luni: „O dragoste pe care n-am mai simțit-o...”
„Lucrurile nu vor rămâne așa”. Călin Georgescu, mesaj în trei limbi, după ce i s-a interzis să candideze la Președinție
Unica.ro
„Lucrurile nu vor rămâne așa”. Călin Georgescu, mesaj în trei limbi, după ce i s-a interzis să candideze la Președinție
Șoferul băut care și-a băgat în pământ prietenul a fost reținut. Ar fi făcut liniuţe înainte să rupă mașina în stâlp, pe un bulevard din Constanța
Observatornews.ro
Șoferul băut care și-a băgat în pământ prietenul a fost reținut. Ar fi făcut liniuţe înainte să rupă mașina în stâlp, pe un bulevard din Constanța
Horoscop 12 martie 2025. Săgetătorii au șansa de a trece peste anumite obstacole interioare care le îngreunau viața de familie
HOROSCOP
Horoscop 12 martie 2025. Săgetătorii au șansa de a trece peste anumite obstacole interioare care le îngreunau viața de familie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI