La termenul de joi, judecătorii au admis contestaţia formulată de mama victimei faţă de sentinţa Tribunalului Constanţa – de 15 ani şi trei luni de închisoare, fiind cerută o pedeapsă mai mare.

Pe 10 aprilie 2024, Tribunalul Constanța a condamnat-o pe Loredana Atănăsoaie la 15 ani și 3 luni de închisoare.

Tânăra fusese trimisă în judecată pentru omor, furt calificat, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos (două acte materiale), operaţiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar şi acces ilegal la un sistem informatic.

Filmul crimei

În noaptea de 5 spre 6 august 2023, Loredana Atănăsoaie a ucis-o pe prietena ei cea mai bună, Alina, într-un moment de furie, la un hotel din Saturn la care lucrau amândouă în perioada verii.

„Erau cazate în aceeași cameră de hotel din Mangalia, erau cameriste amândouă și s-au certat pentru că victima își înșela iubitul și cealaltă trebuia să mintă pentru ea”, declarau la acel moment surse din cadrul anchetei, pentru Libertatea.

După ce a ucis-o, Loredana i-a pus trupul într-o valiză și a chemat un taxi în fața hotelului. Cu ajutorul taximetristului, a urcat trolerul în portbagaj, apoi i-a cerut șoferului să o ducă în parcul Tosca din Mangalia.

Procurorii au stabilit că taximetristul nu ştia ce se află în valiză, iar atunci când a întrebat-o de ce e așa grea, fata i-a spus că sunt cărţi.

,,Am coborât cu liftul de la etaj, pe ușa din spate a hotelului, la parter am abandonat pentru câteva minute valiza cu Alina în ea, lângă tomberoane, după care am urcat în cameră să-mi iau cardul și când am ieșit din cameră m-am întâlnit și cu V., care ieșise din camera unde stătea. V. mi-a zis că a auzit zgomote, i-am zis că m-am certat cu Alina și vreau să plec acasă. Menționez că eu voiam să iau carnetul de note din cameră, însă nu am mai apucat pentru că eram turmentată și nu știam ce să fac cu valiza și cu victima”, a mărturisit Loredana la audieri, în fața procurorilor.

Tânăra a mai spus că regretă ce a făcut: „Încă o dată, regret fapta pe care am săvârșit-o și îmi pare foarte rău de ce s-a întâmplat, am momente când încă mă gândesc la ea”.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News