Steven Pankey a fost pus sub acuzare pentru răpirea și uciderea lui Jonelle Matthews, care a dispărut în decembrie 1984, a anunțat, marți, procurorul districtual din Weld, Colorado, Michael Rourke. Bărbatul a fost arestat și nu poate fi eliberat pe cauțiune.

Potrivit rechizitoriului, Steven Pankey locuia la puțin peste 3 kilometri de casa lui Jonelle și la aproximativ 15 kilometri de locul unde a fost găsit cadavrul acesteia, după 35 de ani. Documentele arată că bărbatul îi urmărea pe copiii care se întorceau de la școala în care învăța și Jonelle. Acesta deținea o armă.

În rechizitoriu se mai arată că Pankey a intrat în contact cu autoritățile ca urmare a dispariției lui Jonelle și „s-a implicat intenționat în anchetă de mai multe ori de-a lungul anilor, pretinzând că are cunoștință despre crimă, dar declarațiile lui au devenit neclare și ncriminatoare în timp”.

Potrivit acuzării, Pankey a încercat să afle informații despre moartea lui Jonelle din ziare, precum și de la radio și de pe internet.

A declarat că nu a cunoscut-o pe Jonelle

Într-un interviu acordat în septembrie 2019 unui ziar local din Idaho, Steven Pankey, care participase la alegerile primare pentru candidatura la funcția de guvernator cu un an înainte, a declarat că este anchetat pentru această crimă și că poliția i-a percheziționat casa. Bărbatul a adăugat că nu o cunoștea pe Jonelle și nici pe familia acesteia.

În iulie 2019, un muncitor a găsit rămășițele pământești ale lui Jonelle. Aceasta a murit pentru că a fost împușcată în cap.

Procurorul Rourke a declarat că ancheta a început să se concentreze asupra lui Steven Pankey la mijlocul anului 2018, determinând o revizuire a dovezilor și noi interogatorii.

Sora lui Jonelle se afla în sala de judecată când Pankey a fost pus sub acuzare, a spus Rourke, care a precizat că a păstrat legătura cu familia fetei, a cărei reacție a fost „una de ușurare și entuziasm autentic față de această decizie”.

„De peste trei decenii, dispariția lui Jonelle Matthews a lăsat comunitatea noastră cu multe întrebări fără răspuns și un gol care nu a fost umplut. Odată cu arestarea lui Steve Pankey pentru uciderea lui Jonelle Matthews, unele dintre aceste întrebări încep să primească răspuns, a spus Mark Jones, șeful poliției din Greeley, Colorado.

„Nu am uitat-o ​​niciodată pe Jonelle și nu o vom face niciodată”, a mai afirmat acesta.

Foto: Ada County Sheriffs Office

 
 

Urmărește-ne pe Google News