Apropiaţii cuplului le-au povestit poliţiştilor că bărbatul de 30 de ani a lucrat în Italia în ultimele luni, iar recent se întorsese acasă pentru a-i fi alături iubitei sale, în vârstă de 19 ani, când va naşte. Cei doi mai aveau împreună un copil în vârstă de un an şi jumătate.
Braşoveanul devenise însă foarte gelos în ultima perioadă şi îi reproşa fetei că a rămas gravidă cu alţi bărbaţi. Marţi seară însă, parcă şi-a ieşit din minţi. S-a certat cu iubita sa şi a început să o dea cu capul de pereţi, apoi a înjunghiat- o cu o foarfecă şi cu un topor de aproape 20 de ori. Atât ea, cât şi pruncul pe care trebuia să îl nască peste două săptămâni, au murit pe loc.

A mai atacat alte cinci persoane

Imediat, criminalul a luat copilul şi foarfeca şi a plecat nervos spre centrul localităţii, ameninţându-i pe trecători. Mai mult, agresorul a lovit în calea sa câţiva oameni, pe doi dintre ei tăindu-icu foarfeca. În momentul în care a ajuns în centrul localităţii, un poliţist i-a pulverizat spray paralizant în faţă şi a reuşit să-l imobilizeze, omul legii fiind însă tăiat la o mână de agresor.
Suspectul a fost reţinut, însă poliţiştii nu l-au putut audia imediat, din cauză că, se pare, era drogat. “Nu se poate discuta cu agresorul. A fost nevoie să-l sedăm ca să-l liniştim. A fost încătuşat atât la mâini, cât şi la picioare şi sedat, deoarece era extrem de violent“, a explicat comisar şef Ioan Necşulescu, din cadrul Poliţiei Braşov. Criminalul e acuzat de omor deosebit de grav, pentru uciderea concubinei, dar şi de alte cinci tentative de omor deosebit de grav şi riscă să fie închis pe viaţă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News