Luni după-amiază, doi deţinuţi de la Penitenciarul Arad, care executau pedepse într-o zonă de maximă siguranţă a închisorii, s-au luat la ceartă, iar la un moment dat unul dintre ei l-ar fi înjunghiat pe celălalt cu un ciob de sticlă.
„În data de 21 octombrie, în jurul orei 13.30, la nivelul Penitenciarului Arad, între două persoane private de libertate care îşi executau pedeapsa în regim de maximă siguranţă, a izbucnit un conflict spontan care a condus la decesul unuia dintre cei implicaţi”, a declarat Andrei Băeţan, purtătorul de cuvânt al instituţiei.
Imediat la fața locului au intervenit atât personalul operativ al închisorii, cât şi cel medical, agresorul fiind dus singur într-o altă încăpere, în timp ce cadrele medicale au încercat să-l resusciteze pe cel înjunghiat. Cu toate eforturile medicilor, acesta nu a mai putut fi salvat.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru omor, însă are loc şi o anchetă internă în penitenciar, pentru a se stabili în ce mod au reacţionat şi intervenit angajaţii instituţiei în acest caz.
Potrivit unor surse locale, presupusul agresor are 31 de ani, iar victima sa avea 45 de ani.