O ambulanță a venit de urgență, ieri dimineață, în Tașca, însă medicii au găsit-o pe femeie fără semne vitale. Observând trupul femeii plin de lovituri, echipajul medical a alertat Poliția. În urma cercetărilor, oameni legii au aflat că agresorul și victima trăiau împreună de câtiva ani, însă scandalurile se țineau lanț în casa lor, din cauza consumului excesiv de alcool de ambele părti, dar și a neajunsurilor materiale, scrie Monitorul de Neamț.
Cei doi nu avea un loc de muncă stabil, ci își câstigau traiul din muncile ocazionale pe care le prestau pe la localnicii care aveau nevoie de ajutor în gospodărie.
Nu recunoaște fapta
Ultimul dintre scandalurile provocate de băutură a avut loc în noaptea de luni spre marți, cînd, din nou, cei doi parteneri de viată s-au luat la ceartă și nu a durat mult până când agresiunile verbale au degenerat în corecții fizice. Se pare că bărbatul a bătut-o pe femeie cu pumnii și cu picioarele, iar apoi a pus mâna și pe par și a lovit-o până când aceasta a căzut la pământ.
Criminalul a lăsat-o apoi să agonizeze până la ultima suflare, iar abia de dimineață a sunat la numărul de urgență 112, spunând că nevestei lui i s-a făcut rău și a căzut în curte.
Bărbatul a fost reținut de polițiștii nemțeni, însă acesta nu recunoaște că ar fi agresat-o pe concubina sa. Cadavrul a fost ridicat de anchetatori și dus la Serviciul de Medicină Legală, pentru a se stabili cu exactitate cauza morții.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro