UPDATE 15:05: Tânărul de 19 ani, care a comis o crimă în Negrești Oaș, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru omor și tentativă de omor. Potrivit anchetatorilor, agresorul s-a răzbunat pe un grup de tineri, pe care i-a atacat la întâmplare.
„Agresorul era în stare avansată de ebrietate. A provocat un scandal în parcul central din localitate. Un cetățean care a fost călcat pe picior și un pic împins de acest individ i-a aplicat o lovitură, apoi, fiind și întuneric, a început să-l caute pe cel care l-a lovit”, a declarat, pentru Libertatea, Marius Iancu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
Mai apoi, individul s-a năpustit asupra unui grup care stătea pe bancă. Deși tinerii i-au aplicat că nu au de-a face cu scandalul, individul a lovit orbește. L-a înjunghiat mortal pe Cristian Surd, un tânăr de 18 ani care tocmai absolvise liceul. Mai mult, l-a rănit și pe un adolescent de 15 ani care a încercat să-i ia apărarea prietenului său.
„Pur și simplu a fost la locul nepotrivit. Au fost confundați de agresor”, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
Băiatul, care a fost înjunghiat în urma scandalului, a fost transportat, duminică, cu elicopterul la spitalul din Cluj pentru că starea lui de sănătate s-a agravat.
Magistrații Tribunalului Satu Mare au dispus ca agresorul să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Pentru omor, individul ar putea face până la 20 de ani de închisoare.
Tânărul este cunoscut ca fiind o fire violentă pentru că mai are o amendă administrativă pentru loviri și alte violențe. De curând, acesta se întorsese de curând acasă, în localitatea Vama, județul Satu Mare, după ce a lucrat o perioadă în Paris.
ȘTIREA INIȚIALĂ:
Tânărul se afla, duminică seara, într-un parc din orașul Negrești Oaș. La un moment dat, a observat că o femeie era agresată de un individ. Pentru că a intervenit, agresorul, înarmat cu un cuțit, l-a înjunghiat mortal. Cristian Surd a murit pe loc, au povestit îngroziți martorii, citați de portalsm.ro.
În ajutorul victimei a sărit un prieten de-ai săi, un adolescent de 16 ani, care a fost, la rândul său, înjunghiat. Băiatul s-a ales cu răni care nu-i pun viața în pericol.
La fața locului a intervenit o patrulă de jandarmi care l-a imobilizat pe agresor.
„Cu durere in suflet suntem alaturi de fam. Surd Ioan (Ioan Ghertan) Dumnezeul să-l ierte pe fiul lor Cristian, care a fost ucis cu sânge rece de un criminal”, a transmis primarul comunei Călinești Oaș, Dinu Birtoc, potrivit sursei citate.
Cristian Surd era din Călinești Oaș și absolvise Colegiul Național “Doamna Stanca”.
Cel care i-a curmat viața este un tânăr de 19 ani din localitatea Vama. Agresorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Acesta riscă până la 25 de ani de închisoare pentru omor.
sursă foto: portalsm.ro
Citește și Scrisoarea unei învățătoare către ministrul Educației: ,, Ne puneţi beţe în roate şi ne martirizaţi prin toate acţiunile fără cap”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro