21 comentariiA funcționat ca un partid, înființat în 1927 de Corneliu Zelea-Codreanu, supranumit „Căpitanul”, inițial sub denumirea de Mișcarea Legionară, apoi Legiunea Arhanghelul Mihail, Garda de Fier și Totul pentru Țară. Mai erau denumiți și „cămăși verzi” după culoarea uniformei pe care o îmbrăcau.
Asasinatele, folosite ca armă politică
„Caracteristica principală a Mișcării Legionare au fost crimele și asasinatele. Ele debutează chiar cu liderul acestei mișcări, Zelea-Codreanu, care, la Iași, în 25 octombrie 1924, îl împușcă pe prefectul Poliției de atunci. Urmează asasinarea prim-ministrului I.G. Duca, apoi, evident, în timpul lui Carol al II-lea, asasinarea prim-ministrului Armand Călinescu, care a dus la o ripostă a autorităților extrem de cruntă.
Zeci de legionari au fost scoși din închisori și lagăre și uciși în piețele publice din orașe. Acest lucru a declanșat o altă serie de crime atunci când legionarii au ajuns la putere. În noiembrie 1940 au fost asasinați la Jilava o mulțime de oameni politici implicați în crimele anterioare. Tot în noiembrie 1940 este ucis Nicolae Iorga.
O echipă de legionari l-a ridicat pe Iorga din propria locuință și l-a împușcat cu nouă gloanțe”, spune istoricul Liviu Zgârciu, de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.
„Lecția” dată de Zelea-Codreanu unui politician: un glonț în cap
În anii 20, Zelea-Codreanu era student la Iași, unde a înființat, în 1923, Liga Apărării Naţional Creştine, mişcare politică extremistă, care promova doctrina naţional-creştină. Organizația a inițiat o serie de proteste care erau îndreptate împotriva prezenței unui număr mare de etnici străini, în special a evreilor, în universitățile din țară, mișcare cunoscută sub numele de „Numerus Clausus”.
În acest context, între studenți și autorități au avut loc mai multe confruntări dure. Însuși Codreanu a fost agresat de mai multe ori de polițiști. Conflictul dintre Poliţie şi membrii organizației lui Codreanu a atins apogeul la sfârşitul lunii mai 1924, când 200 de soldaţi şi 40 de poliţişti descind la casa de la Ungheni, arestează zeci de studenţi, pe care îi transportă în beciurile Poliţiei.
Tinerii sunt eliberaţi la presiunile părinţilor sau ale profesorilor, care intră în Prefectură şi îl forţează pe şeful Poliţiei să le dea drumul. Unul dintre protestatari, studentul Comerzan, îi face plângere penală lui Constantin Manciu, prefectul Poliției. Procesul a avut loc în octombrie 1924 şi a constituit ocazia în care cele două tabere s-au contrat din nou. Zelea Codreanu se prezentase la proces ca avocat al lui Comerzan. La ieşirea din sediul Judecătoriei Ocol 2 Iaşi, situată pe strada Pădure, în zona cunoscută azi la Iaşi drept „Cinci Drumuri”, prefectul Poliţiei, Constantin Manciu, a fost împuşcat în cap de Zelea Codreanu şi a murit pe loc.
Liderul Ligii a mai tras două gloanţe, cu care i-a rănit grav pe comisarul Eugen Clos şi pe subcomisarul de Poliţie Gheorghe Huşanu, care au supravieţuit. Incidentul, de o gravitate fără precedent, a fost urmat de o mediatizare pe măsură, care a despărţit România în două tabere.
Zelea-Codreanu, care avea 25 de ani, a fost arestat, iar procesul a fost strămutat la Turnu Severin. Presiunea publică a fost atât de mare, încât în momentul anunţării verdictului, stabilit pentru data de 26 mai 1925, peste 10.000 de oameni aşteptau în faţa tribunalului. La instanţă au fost înregistrate 19.300 de cereri ale unor oameni care se ofereau să-l apere pe Codreanu. La presiunea străzii, liderul Ligii a fost achitat, considerându-se că a acţionat în legitimă apărare la provocările repetate ale prefectului Constantin Manciu.
Alegerile din 1931, simbol: gratiile unei închisori
Legionarii au participat pentru prima dată la alegeri în anul 1931. Acestea au marcat și debutul organizației conduse de Corneliu Zelea-Codreanu în campaniile electorale interbelice, deși în viziunea liderului legionar „campania electorală nu este scopul legionarului, însă este singura cale pe care legea ne-o lasă liberă, pentru a impune orice modificare pe care o dorim în țară”.
Zelea-Codreanu a fost ales, în final, deputat de Neamț, în urma unor alegeri parțiale ulterioare organizate după ce unul dintre deputații aleși inițial s-a retras. Atunci s-a candidat pentru prima dată cu sigla electorală având șase bare încrucișate, care simbolizau gratiile unei închisori.
„Reușita lui Codreanu și implicit a formațiunii conduse de acesta în alegerile parțiale a uluit în epocă opinia publică. În viziunea membrilor mișcării, data de 31 august 1931 a însemnat un nou început de drum, fiind pentru prima dată când se reușea trimiterea unui deputat în Parlamentul din București. Organizația lui Codreanu reprezenta o grupare regională, un mic partid printre multe altele, dependent de câteva puncte de sprijin puternice. De-abia ulterior Legiunea a devenit un factor demn de luat în seamă al politicii românești și tocmai de aceea la începutul deceniului patru al secolului XX, opinia publică era curioasă de ceea ce va prezenta Codreanu în Parlament”, spune istoricul Liviu Zgârciu, care a cercetat modul în care Zelea-Codreanu a reușit să fie ales în Parlamentul României.
Succesul acestuia s-a datorat unei noi forme de lupta electorală. „Echipele de tineri legionari chemate de Codreanu s-au răspândit în întreg județul, implicându-se în diverse acțiuni menite a câștiga simpatia populației. Un succes deosebit au înregistrat în mediul rural, fapt confirmat și de Codreanu în memoriile sale: «Echipele au început să muncească pe la oameni cu ziua pentru a căpăta de mâncare. În scurt timp, ele au început să fie iubite de țărani»”, mai afirmă istoricul din Alba Iulia.
Una dintre țintele favorite ale Legiunii în campania electorală au fost tocmai partidele politice. Manifestele electorale ale Gărzii nu mai aveau, în august 1931, un caracter antisemit, deoarece acum principalii vinovați de starea materială precară a locuitorilor erau identificați în: „Partidul liberal, moșul și strămoșul tuturor nelegiuirilor”, „Vestită bandă de făcători de rele care am avut nenorocul so cunoaștem noi și țara întreagă sub numele de național-țărăniști”, „Otrăvitoarea nadă a oazei Georgiste altă fală a pustiei liberale” sau „Voi îngropa stârvul averescan”.
Uciderea lui I.G. Duca
Sub masca îndeplinirii unei misiuni divine, legionarii aveau să promoveze asasinatul şi eliminarea celor care se opuneau cauzei „sfinte”. „Metodele aplicate de membrii Gărzii de Fier, denumire preluată în 1930, au determinat guvernul român să dizolve organizația. Însă aceasta va replica, la rândul ei, prin uciderea prim-ministrului I.G. Duca”, afirmă cercetătoarea Ioana Cosman în Caietele CNSAS.
Duca, ucenic al „şcolii politice” a lui Ionel Brătianu, a avut o ascensiune politică fulminantă, devenind deputat, ministru, preşedinte al PNL şi preşedinte al Consiliului de Miniştri. A fost desemnat prim-ministru pe 14 noiembrie 1933. Prima misiune a cabinetului a fost aceea de a organiza alegerile, iar data lor a fost stabilită între 20 și 29 decembrie.
Duca îşi mai propunea, pe lângă stabilizarea economică în urma marii crize, asigurarea ordinii interne şi respectarea legilor. Ciocnirile dintre forţele de ordine şi legionari, care, potrivit guvernului, „urmăreau schimbarea pe cale revoluţionară a ordinii legale în stat şi instaurarea unui regim social şi politic neconform Constituţiei şi tratatelor de pace”, au dus la interzicerea presei legionare şi la arestarea unui mare număr de membri ai Gărzii de Fier.
Mai mult, pe 9 decembrie, Legiunea Arhanghelul Mihail a fost scoasă în afara legii, ceea ce îi punea pe legionari în faţa imposibilităţii de a mai participa la alegeri. În campania electorală, ciocnirile dintre legionari şi forţele de ordine s-au înteţit, în urma schimburilor de focuri rezultând decesul mai multor legionari. În cele din urmă, alegerile au fost câştigate de PNL, însă două zile mai târziu, primul-ministru este chemat la Sinaia pentru o întrevedere cu Carol al II-lea, sub pretextul destituirii guvernatorului Băncii Naţionale.
Ion Gheorghe Duca a plecat cu primul tren, fără să ştie că într-un vagon alăturat călătoreau asasinii săi. Întrevederea cu regele a durat două ore. La întoarcere, legionarii au aruncat o grenadă în calea lui Duca. În panica momentului, un legionar i-a tras o rafală de cinci gloanţe în cap. Duca a murit pe loc, la vârsta de 54 de ani.
Cei trei care au organizat atacul fost condamnaţi la închisoare pe viaţă. N-au apucat să îşi ispăşească pedeapsa, fiind asasinaţi, cinci ani mai târziu, împreună cu alţi lideri legionari, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, sub pretextul unei tentative de evadare. Printre cei 14 legionari uciși în pădurea de la Tâncăbești s-a aflat și liderul Corneliu Zelea-Codreanu.
Asasinările lui Armand Călinescu, Nicolae Iorga și Virgil Madgearu
Legiunea a fost preluată de Horia Sima, care a continuat politica de asasinate a grupării. Pe 21 septembrie 1939 avea să fie ucis premierul Armand Călinescu, în timp ce se deplasa cu automobilul de la Ministerul Apărării spre locuinţă, fiind ciuruit de 20 de gloanţe trase de un comando de opt legionari.
Toți au fost prinși și executaţi în locul în care au comis crima. Regele Carol al II-lea a ordonat o răzbunare cruntă. Astfel, în zilele următoare aveau să fie ucise de către jandarmi 252 de persoane, dintre care 105 membri marcanți ai Mișcării Legionare, plus câțiva legionari aleși la întâmplare în fiecare județ, în total încă 147 de persoane. Cadavrele au fost lăsate în văzul lumii mai multe zile.
O altă crimă abominabilă a legionarilor urma să aibă loc în 27 noiembrie 1940, victima fiind istoricul și criticul literar Nicolae Iorga. Acesta a depus, în 1938, o plângere la poliție, după ce Corneliu Zelea-Codreanu l-a acuzat într-o scrisoare că are o „atitudine ambivalentă” și nu încurajează suficient sentimentele naționaliste. Plângerea lui Iorga a servit drept motiv pentru declanşarea întregii proceduri judiciare împotriva liderului legionar, care, în final, a fost omorât.
Legionarii l-au considerat, astfel, pe Nicolae Iorga autor moral al uciderii Căpitanului. În acest context, pe 27 noiembrie 1940, Iorga a fost ridicat din propria locuință de un grup de legionari şi asasinat cu nouă focuri de armă lângă Strejnicu. Asasinii lui Nicolae Iorga nu au fost prinşi niciodată.
Horia Sima a negat că ar fi ordonat asasinarea marelui om de cultură şi l-a considerat drept vinovat de moartea acestuia pe un alt legionar, Traian Boeru. Tot în 27 noiembrie, a fost răpit de acasă de către legionari și sociologul și economistul, membru al Partidului Național Țărănesc, Virgil Madgearu, care a fost dus și omorât în Pădurea Snagov. Acesta a devenit o victimă a legionarilor pentru că promova poziții dure antifasciste.
Cu o zi înainte de uciderea lui Iorga și Madgearu, avea loc ceea ce a rămas în istorie drept „masacrul de la Jilava”. În noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940, 64 de persoane considerate responsabile de asasinarea lui Corneliu Zelea-Codreanu şi a celorlalți peste 250 de legionari din întreaga țară aveau să fie omorâte.
Toți erau închiși la Jilava, după ce cu două săptămâni mai devreme România fusese proclamată stat național-legionar, generalul Ion Antonescu devenind conducător al statului și șef al regimului. Procesul celor implicaţi în masacrul de la închisoarea Jilava a avut loc în iulie 1941, în plin război.
20 de acuzaţi au fost condamnaţi la moarte, cinci acuzaţi au fost condamnaţi la muncă silnică, șase au fost condamnaţi la câte 10 ani de închisoare, iar alți cinci au fost achitaţi. Ancheta nu a stabilit însă cu exactitate lista asasinilor, nici modul în care au acţionat aceştia şi nici cine a dat ordinul.
Trădarea, pedepsită cu moartea
Trădarea în sânul Gărzii de Fier era pedepsită de cele mai multe ori cu moartea. Cazul deputatului Mihai Stelescu este concludent. În alegerile generale din 1933, Stelescu a fost ales deputat din partea Gărzii de Fier. În timpul unei tabere de muncă organizată în Basarabia, el a atras de partea sa câțiva legionari pe care i-a convins „că prezența Căpitanului nu mai este utilă” partidului și a conceput un plan de eliminare a lui Codreanu.
Unul dintre complotiști, crezându-se demascat, a mărturisit totul, iar în urma unei percheziții a fost găsită cianura cu care urma să fie omorât Codreanu. Consiliul de onoare legionar, care l-a judecat pe Stelescu, l-a găsit vinovat și l-a eliminat din Legiune. Codreanu i-a dat însă șansa ca, printr-o conduită bună, să fie reabilitat după un timp. Acesta a continuat însă denigrarea Căpitanului, lucru care i-a pecetluit soarta. Pe 16 iulie 1936, un grup de zece legionari, supranumiți „Decemvirii”, hotărâți „să dea un exemplu istoric”, au intrat în incinta Spitalului Brâncovenesc din București, unde era internat Mihai Stelescu, și l-au asasinat cu zeci de focuri de armă, după care i-au ciopârțit cadavrul cu topoare. Ulterior, s-au predat Poliției asumându-și întreaga răspundere a actului comis. Opt dintre asasini au fost condamnați la muncă silnică pe viață, iar doi, la 10 ani de închisoare.
„În toată această perioadă, propaganda legionară nu menționa nimic despre aceste crime. Dimpotrivă, ziarele și publicațiile legionare înfățișau o altă realitate. Vorbeau de luptă, de lumină, arătau o altă Românie, care trebuia să arate ca soarele de pe cer. În spatele acestei propagande se întâmplau însă crime oribile”, mai spune Liviu Zgârciu.
Fața urâtă a regimurilor dictatoriale
Istoricul din Alba Iulia afirmă că, din păcate, în prezent, o parte din opinia publică este atrasă de carisma acestor lideri care au instaurat regimuri dictatoriale în România pentru că adevărata lor personalitate nu este încă spusă așa cum ar trebui. „Ei au doar imaginile care apar în presa de propagandă, în cea a regimului, neînțelegând ce se ascunde în spatele unor astfel de personaje sinistre pentru istoria României”, completează Liviu Zgârciu.
Istoricul a organizat, începând cu 27 noiembrie 2024, la Muzeul Unirii din Alba Iulia, o expoziție despre regimurile totalitare din România, din perioada 1938-1989. Expoziția poate fi vizitată până pe 27 martie 2025 și este împărțită în patru secțiuni speciale, câte una din cele patru dictaturi, într-o cronologie care pornește de la Carol II, continuă cu Antonescu și Gheorghe Gheorghiu-Dej, pentru a se sfârși cu Nicolae Ceaușescu.
„Faptul că 51 de ani din istoria României, dictaturile din perioada 1938 – 1989 și mai ales partea mai dură, cu Mișcarea Legionară și Ion Antonescu, sunt evitați de unii istorici duce astăzi la o situație care nu este normală. Personaje sinistre cum sunt Corneliu Zelea-Codreanu, Ion Antonescu, Horia Sima, Nicolae Ceaușescu devin personaje îndrăgite de o parte a societății. Este și vina istoricilor, pentru că se feresc de asemenea subiecte și nu doresc să prezinte adevărata față a acestor regimuri. Expoziția tocmai asta își propune, să arate fața urâtă și criminală a unor regimuri care sunt prea puțin cunoscute în prezent”, mai afirmă Liviu Zgârciu.
Fotografii: Arhivele Naționale