Astăzi, 1 iulie, Secţia 13 Poliţie din București a fost sesizată, prin apel la numărul de urgență 112, cu privire la faptul că o femeie ar fi fost lovită cu un obiect ascuţit, într-un apartament situat în sectorul 3.
„La faţa locului au sosit poliţiştii precum şi un echipaj medical care au efectuat manevre de resuscitare. În pofida eforturilor medicale, a fost declarat decesul persoanei”, a informat Poliția Capitalei.
Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei în vederea stabilirii condiţiilor în care s-a produs decesul, precum şi pentru identificarea şi depistarea făptuitorului.