În 2002, Pătraşc avea 26 de ani şi locuia în Râşnov. Pe 13 iulie, el a mers la strâns de fân cu B.N. care, la un pahar, i-a povestit că tatăl lui are grijă de o bătrână cu handicap fizic care locuieşte singură. “Rudele din SUA o ajută cu bani”, i-a mai spus bărbatul lui Pătraşc, fără să anticipeze ce va urma.

O crimă comisă cu sadism

După-amiază, Pătraşc s-a întors acasă şi, după ce s-a înarmat cu un cuțit de vânătoare, s-a dus la un chioșc din Râşnov, unde a continuat să bea.

Când s-a întunecat, el a mers la casa victimei Ana S. (92 de ani) şi a supravegheat curtea. După ce s-a asigurat că femeia e singură, a sărit peste poarta metalică și, mergând aplecat până la intrarea în casă, a văzut-o pe geamul ușii de la intrare pe bătrâna care stătea întinsă în pat și se uita la televizor. A deschis ușa, care nu era încuiată, și a sărit direct la victimă.

A imobilizat-o, a dezbrăcat-o, tăindu-i hainele, și a obligat-o să întrețină raport sexual anal. Apoi, i-a aplicat două lovituri cu cuțitul în gât și în piept și i-a acoperit gura cu mâna, până când victima a decedat, după care a urinat pe corpul acesteia.

Decizia nr. 3964/2003:

Căutând averea trimisă de rudele din SUA, Pătraşc a scotocit toată casa, dar nu a găsit decât un lănțișor, un ceas de mână şi portmoneul pe care bătrâna îl ţinea sub pernă şi în care erau 1.500.000 de lei vechi.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Le-a strâns pe toate într-un batic şi a dat să plece. Dar la uşă s-a întors, căci uitase ceva. A stins televizorul, după care a șters cu o cârpă telecomanda și clanța ușii şi abia apoi a părăsit curtea, sărind iar peste poartă.

După ce a ucis, a mers într-un club de striptease

Pe drum, a aruncat cârpa într-un tomberon de gunoi. A păstrat banii, lanțul și ceasul, dar portmoneul și baticul le-a aruncat în curtea lui B.N., în încercarea de a-i pune pe anchetatori pe o pistă greşită.

La miezul nopţii, Pătraşc avea chef de distracţie, aşa că s-a întâlnit cu trei prieteni din Râşnov şi a mers cu ei la un club de striptease. Le-a făcut cinste, plătind consumația și pe dansatoare din banii furaţi de la bătrână. Unuia dintre prieteni i-a vândut lănțişorul furat, cu 50.000 de lei (vechi). În jurul orelor 4.00, Pătraşc a terminat distracţia şi s-a întors acasă.

Nu a recunoscut niciodată că a violat victima

Poliţiştii au ajuns la el în aceeaşi zi. Pătraşc a recunoscut crima, dând vina pe băutură, însă a negat constant că ar fi violat-o pe bătrână, spunând că a intrat în casa femeii doar pentru a o jefui şi, pentru că a fost surprins de victimă, a lovit-o cu cuţitul.

Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis
Recomandări
Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis

Anchetatorii aveau însă dovada violului.

În decembrie 2002, Tribunalul Brașov l-a condamnat pe Iulian Florin Pătraşc la 23 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav, viol, tâlhărie şi violare de domiciliu.

Procurorii şi Pătraşc au atacat decizia, iar Curtea de Apel Braşov a decis că nu a fost un simplu viol, ci o infracţiune mai gravă, “perversiune sexuală”, iar pedeapsa a fost majorată la 24 de ani.

Pătraşc a făcut recurs, iar dosarul a ajuns la ÎCCJ. A cerut rejudecarea cauzei, pentru că nu s-a verificat dacă el este cel care a violat victima, după urmele de spermă recoltate la autopsie.

Dar “nu există dubiu asupra faptului că inculpatul a comis infracțiunea de perversiune sexuală, din moment ce nu s-a dovedit că, în acel timp, în domiciliul victimei ar mai fi intrat și o altă persoană, în afară de inculpat, care a și ucis victima”, au precizat judecătorii ÎCCJ.

Pedeapsa a rămas 24 de ani de închisoare, iar Iulian Pătraşc ar fi trebuit să se elibereze la 6 februarie 2025.

522 de zile considerate executate, prin recursul compensatoriu

În octombrie 2019, el a depus cerere de liberare condiţionată la Judecătoria Bistriţa. Din cele 8.766 de zile pe care trebuia să le execute în închisoare, bifase 7.682, din care 6.325 executate efectiv, 522 considerate executate în baza legii recursului compensatoriu, iar 835 câștigate prin muncă.

România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești
Recomandări
România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești

În penitenciar, unde a absolvit clasele a IX-a și a X-a și a obţinut o calificare profesională, Pătraşc fusese recompensat de 63 de ori şi sancționat disciplinar o dată, în 2018, pentru confecționare de obiecte interzise.

În faţa judecătorului, el a declarat că un coleg de celulă a fost prins cu un telefon și au fost cercetați cu toții pentru asta. Dar “confecționare de obiecte interzise” înseamnă altceva.

Comisia de la Penitenciarul Bistrița s-a opus liberării condiționate a lui Pătraşc. În raportul depus la instanţă s-a precizat că “nu sunt îndeplinite condițiile și că se impune a fi reanalizată situația acestuia începând cu 6.05.2020”.

Pătraşc a spus că are o ofertă de angajare şi că mama lui e bolnavă

Judecătorul a ţinut cont de faptul că Pătraşc fusese condamnat pentru omor deosebit de grav şi a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice.

Raportul întocmit în martie anul acesta de către IML Cluj arată că Pătraşc “suferă de tulburare de personalitate disocială” şi “prezintă o rezonanță afectivă diminuată, nepăsare față de regulile și valorile sociale, heteroagresivitate, impulsivitate, cenzură morală diminuată”.

În faţa instanţei, Pătraşc a spus că regretă ceea ce a făcut și că, în cei 18 ani de detenție, a lucrat printre civili, în ultimii trei ani – fără supraveghere, că are o ofertă de angajare pentru când va fi liberat şi că mama sa este bolnavă. El a solicitat admiterea cererii de liberare condiționată pentru a putea fi alături de ea.

Au contat vârsta şi impresia lăsată de deținut

La 10 aprilie, judecătorul Cătălin Croitoriu a admis cererea lui Pătraşc. În motivarea deciziei, magistratul precizează că a ţinut cont şi de “lipsa unor liberări condiționate acordate anterior, nivelul de instruire și existența unei calificări profesionale, vârsta de 43 de ani, precum și buna impresie lăsată de deținut în fața sa”.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița a atacat decizia, avertizând că “o anumită bază factuală poate crea instanței convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate, iar în cauza de față, aceasta există.”

Acordarea cu ușurință a beneficiului liberării condiționate persoanelor condamnate pentru infracțiuni deosebit de grave echivalează cu girarea din partea statului a viitoarelor activități infracționale, situație de neacceptat într-un stat democratic.
Un criminal care a ucis şi a violat o bătrână a fost liberat condiţionat pentru “buna impresie lăsată în fața instanţei”.

Contestaţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița:

Dosarul a ajuns la Tribunalul Bistriţa Năsăud. Iar la 11 iunie, judecătorii Chişbora Mircea şi Laslea Petruţa au respins contestaţia Parchetului şi au decis că Pătraşc trebuie pus în libertate.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI