Anchetatorii au intrat recent în posesia unor informaţii extrem de importante în cazul uciderii actriţei Gabriela Dorgai. Este vorba despre un individ, domiciliat în municipiul Satu Mare, care nu a fost până în prezent în cercul suspecţilor, relatează Gazeta de Nord-Vest.
Se pare că ar fi vorba despre un personaj absolut normal, cu loc de muncă stabil şi fără să iasă cu ceva în evidenţă. Aparent, tocmai din acest motiv poliţiştii şi procurorii nu au putut să îl depisteze folosind metodele clasice cu informatori. Acestuia i s-ar fi prelevat deja probe ADN, fiind trimise pentru verificare către Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici”.
Gabriela Dorgai, actriță a Teatrului de Nord din Satu Mare, a fost găsită moartă pe malul Someșului, în luna noiembrie 2014. Autopsia a confirmat că femeia a fost şi violată. Polițiști au audiat zeci de persoane în acest caz, însă nu au reușit până acum să prindă criminalul. Gabriela Dorgai avea 42 de ani.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro