Aaron Campbell, criminalul care a ucis-o cu bestialitate, provocându-i 117 răni, a fost arătat, în sfârșit lumii. Primele imagini cu el au fost publicate azi de presa britanică. Numele și poza lui n-au putut fi făcute publice până acum fiindcă nu era major. 

El a răpit-o pe fetiță din pat, a violat-o și a ucis-o după ce i-a provocat răni foarte grave. Fetița mersese pe insula respectivă într-o vacanță cu tatăl ei și cu bunicii. Corpul fetiței a fost găsit dezbrăcat și cu fața în jos de unul dintre voluntarii care s-au oferit când s-a făcut un apel public pentru căutarea ei.

Procesul lui Aaron Campbell, care locuia pe insula respectivă, și-a aflat ieri sentința. Judecătorul care a dat sentința a spus că „nu-mi amintesc un caz recent care să fi provocat atâta repulsie. Presa să-i publice numele și chipul”. El s-a mutat pe insula Bute în copilărie și locuia acolo cu părinții și sora lui mai mică. Familia crezuse că acolo va fi educat cum trebuie și nu va avea tentația unor atacuri neașteptate.

Minciunile spuse anchetatorilor

În fața instanței s-a mai aflat că Aaron, pe la vârsta de șase sau șapte ani, a vrut s-o înece pe sora lui pe care a ținut-o cu capul sub apă până când a fost aproape de deces.

„Am vrut să crească într-un loc liniștit și să primească o educație bună”, a spus mama lui, care a adăugat că acesta urma niște cursuri de inginerie și se gândea să meargă la o universitate. „Nu era un băiat violent”, a mai spus mama tânărului, care a recunoscut că l-a prins pe acesta când „a fumat cannabis”.

Un vecin a dezvăluit că tânărul era o pacoste pentru localnici și că a fost prins când voia să incendieze o casă. Prietenii au spus despre el că era un tip cu un „umor destul de negru” și că se obișnuise cu cannabisul de la 14 ani. 

Tânărul obișnuia, de asemenea, să bea, iubea să facă parkour și să meargă la sală, unde practica box, dar și să tragă de greutăți.

Dispariția Aleshei a fost descoperită pe 2 iulie, la ora 6.55. Imediat au fost anunțate autoritățile. Corpul ei neînsuflețit a fost găsit în jurul orei 9.00. Criminalul a fost arestat rapid, după ce mama sa s-a întrecut în minciuni despre ceea ce făcuse fiul ei în noaptea respectivă.

După ce poliția a pus mâna pe el, acesta a spus că această crimă a fost comisă de Toni McLachlan, prietena tatălui fetiței și, ca să fie și mai „convingător”, a spus că a avut o relație cu femeia și aceasta i-a recunoscut crima.

În primele ore ale căutării micuței, Aaron s-a oferit voluntar. Unul dintre prieteni și-a amintit că l-a auzit spunând că va ucide într-o zi pe cineva „ca să vadă cum e”.

Criminalul a spus că era obsedat de filmul „Slender Man” și că a fost „inspirat” de acest personaj în crima deosebit de violentă pe care a comis-o.


Libertatea are corespondent special la Madrid, la Congresul socialiștilor europeni, unde Dragnea și Dăncilă vor fi prezenți. Azi și mâine, socialiştii europeni îşi prezintă viziunea pentru viitorul Europei

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News