Duba cu care Gheorghe Dincă va fi adus la București a plecat în această dimineață, de la arestul IPJ Dolj. Criminalul din Caracal a fost adus sub escortă la Penitenciarul Jilava, pentru a fi supus unei expertize psihiatrice.

De asemenea, în aceeaşi unitate de detenţie, Dincă va primi şi îngrijirile medicale solicitate.

Bărbatul a afirmat că ar fi fost agresat de polițiști în cursul zilei de vineri, potrivit declarației pe care a făcut-o marți avocatul său, Bogdan Alexandru.

„Din discuţiile pe care le-am avut cu dânsul, la momentul descinderii din 26 iulie dimineaţa, la ora 6:00, a fost imobilizat, trântit la nivelul solulului, i s-au aplicat lovituri cu bocancii de către organele de poliţie în zona pieptului. Dânsul spune că are fracturi costale şi de stern”, a spus avocatul lui Dincă.


Foto: Sorin Cioponea

 
 

Urmărește-ne pe Google News