Bărbatul a făcut o contestaţie la executare, precizând că ar vrea ca pedeapsa să-i fie micşorată sau chiar să fie eliberat din puşcărie.
Ucigaşul se consideră nevinovat şi spune că va ataca pe toate căile pedeapsa primită. Nicolae Vlad a abordat-o pe japoneza Yurika MasuNo, ce avea doar 20 de ani, în seara zilei de 15 august 2012, în incinta Aeroportului Henri Coandă, Otopeni-Bucureşti, oferindu-şi ajutorul pentru a-i găsi un taxi care să o ducă la Gara de Nord.
Două zile mai târziu, cadavrul studentei japoneze a fost descoperit într-o pădure de lângă Otopeni. Yurika Masuno a fost violată, apoi ucisă prin strangulare. Nicolae Vlad a fost arestat preventiv în 19 august 2012, acesta negând în faţa anchetatorilor că el ar fi ucigaşul. Poliţiştii spuneau, la vremea respectivă, că individul ar mai fi principalul suspect în cazul altor două crime şi a cinci tâlhării.

Urmărește-ne pe Google News