Chiar dacă liderul liberal nu este de acord cu căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi cu adopţia de către cuplurile formate din parteneri de acelaşi sex, acestea lucruri nu vor fi trecute în legea fundamentală. Iar Biserica Ortodoxă Română nu va avea un cuvânt decisiv de spus în privinţa Constituţiei, chiar dacă feţele bisericeşti au avut propriile propuneri.
„Eu respect Biserica Ortodoxă Română, sunt membru al acestei biserici, dar deciziile la Constituţie nu le iau în funcţie de ce spune Biserica Ortodoxă. Evident, iau act. Există poziţii ale Bisericii Ortodoxe cu care nu am fost de acord. Eu socotesc că nu e deloc preocuparea statului ce orientare şi ce comportament, din punct de vedere intim, trebuie să aibă cetăţenii, dar trebuie să fie preocuparea statului să reglementeze, să protejeze şi să garanteze nişte drepturi ale familiei”, a punctat Antonescu la Digi 24.
În acelaşi timp însă, preşedintele Senatului este de acord ca orientarea sexuală să fie trecută printre criteriile fundamentale pentru a se evita discriminarea.
Liderul USL a precizat că, în opinia sa „matricea” familiei este bazată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, însă nu a respins ideea legiferării parteneriatelor civile între persoane de acelaşi sex.
„Pot exista cupluri care îşi desfăşoară viaţa, care convieţuiesc, dar nu în forma familiei”, a punctat Antonescu, adăugând, totuşi, că nu poate fi de acord cu problema adopţiei în cazul cuplurilor formate din parteneri de acelaşi sex.
Politică Comentează