„Nici nu ştim candidaţii. Putem să îi bănuim, putem să-i aproximăm, dar, deocamdată, povestea luptei pentru preşedinţia României pare un joc de umbre, nu doar din perspectiva personajelor (…), dar, mai ales, din perspectiva planurilor de ţară pe care, pesemne, ar trebui să le propună candidaţii”, a declarat Crin Antonescu, la Antena3.

Întrebat dacă Nicolae Ciucă va fi următorul preşedinte al României, Antonescu a declarat:

„Eu am spus la un moment dat, într-o formulă colocvială, că nu sunt îngrijorat de faptul că preşedinte al PNL este un om de carieră militară toată viaţa. Am spus «bine ar fi să vină generalul», dar, deocamdată, generalul n-a venit.

Nu în sensul candidaturii anunţate (…) ci pentru că prin general eu înţeleg un lider care are un plan, o ordine, un proiect şi pe care îl comunică exact celor care sunt chemaţi să-l urmeze. Din păcate, aşa ceva nu am văzut şi, ca urmare, deocamdată generalul nu a venit”, a mai spus Crin Antonescu.

În același timp, Crin Antonescu a criticat și ceea ce a numit lipsa „de conținut” a campaniei pentru alegerile locale și europarlamentare, considerând că se va ajunge în aceeaşi situaţie şi la alegerile prezidenţiale.

„Adică o să-i vedem pe unii care strigă «Ciucă al nostru o iasă preşedinte», pe alţii care spun «nu ştim dacă va candida Ciolacu, dar ar trebui să candideze şi oricum noi vom câştiga» şi încă unul care dă case de 30.000 euro, atunci noi nu avem o campanie prezidenţială. Şi, cel puţin pentru unul ca mine, alegător şi, totuși, încă membru al unui partid, va fi destul de neplăcut”, a mai declarat Crin Antonescu.

Acesta apreciază că Nicolae Ciucă îi pare „un om cumsecade”.

„Poate că anturajul politic îl strică puţin. Anturajul din partid. E vorba de trei-patru oameni care, fără să se vadă, fără să-şi asume vreo răspundere, fără să aducă vreo decizie a partidului undeva, decid totul”, a mai declarat Crin Antonescu.

Întrebat dacă există riscul ca Nicolae Ciucă să nu ajungă în turul 2, Antonescu a declarat: „Da, există, sigur că există acest risc, după cum există şi varianta să câştige (…) Mai marii PNL par a fi nişte personalităţi de o anvergură internă şi internaţională atât de mare, că nu stau sa fie consiliaţi de unul ca mine”.

Urmărește-ne pe Google News