”Domnul Liiceanu, care a scris texte impresionante în 1990, le ştim pe dinafară mulţi dintre noi, nu are curaj, e laş – i-o spun clar acum – ca şi Pleşu, n-au curaj să protesteze la mitocăniile cele mai odioase pe care şeful statului le face la adresa istoriei. Nu au curaj, tac mâlc pentru că e uşor să-l înjuri pe Ponta, e chiar obligatoriu să-l înjuri Antonescu, dar e mai greu să-l înjuri pe stăpânul pe care şi l-ai cautat de pe timpul lui Ceauşescu şi l-ai găsit abia acum”, a spus Crin Antonescu.
Acesta nu a uitat-o nici pe deputata PNL Adriana Săftoiu, fostă şi ea consilieră al lui Băsescu. ”Poate să se ducă la televizor şi să afirme că sunt mai rău decât Băsescu. Pe Băsescu îl cunoaşte bine, pe mine mai puţin. Nu ştiu dacă să fiu flatat şi ceva îmi spune că domnia sa a admirat răutatea asta a lui Băsescu. Mă crede mai rău decât Băsescu, înseamnă că nu-s de colea în ochii dumneeai”, a afirmat Crin Antonescu.Liderul PNL l-a atacat şi pe senatorul Theodor Meleşcanu,care a spus că liberalii pot coabita cu preşedintele băsescu,Antonescu reproşându-i fostului ministru de externe că nu se luptă cu inamicul numărul unu ci îl apără de atacurile liberalilor şi ale social-democraţilor.