Din punctul de vedere al liderului liberal, suspendarea președintelui a fost un lucru „corect, întemeiat pe prevedere constituţională”, iar procedura s-a desfăşurat „ireproşabil din punct de vedere constituţional şi legal”. În ceea ce privește amânarea verdinctului, Antonescu susține că judecătorii de la Curtea Constituțională sunt cei care au jucat rolul principal.
„Vă reamintesc că domnul Băsescu însuşi a participat şi a recunoscut în chip firesc toate aceste etape, toate aceste proceduri, nu a existat niciun fel de contestaţie în această privinţă. (…) Vă voi aminti nu doar semnificaţia majoră a votului dat de peste 8 milioane de cetăţeni români, dintre care 7,5 milioane aproape pentru demitere, dar vă voi reaminti faptul că toată prelungirea, toată întârzierea unui verdict în legătură cu acest referendum nu a fost generată nici de Guvernul Ponta, nici de majoritatea USL din acea perioadă, nici de mine ca preşedinte interimar, ci de decizii ale Curţii. Amânarea unui verdict, cererea unor date suplimentare, toate astea au venit de la Curte”, a afirmat Antonescu.
De asemenea, el a precizat că „unii riscă să uite detaliul acelei erate”, care ar fi fost în opinia liderului PNL „cheia” soluţionării problemei, pentru că „a schimbat legea, a schimbat articolul, în aşa fel încât referendumul să nu poată fi validat”.
Tocmai de aceea, Crin Antonescu nu consideră referendumul din 2012 că l-ar face vulnerabil ăn perspectiva viitoarelor alegeri prezidențiale.
„Nu consider că am vreun fel de vulnerabilitate sau motiv de defensivă în faţa oricui din acest punct de vedere, pentru că, repet: nu s-a încălcat Constituţia în România, (…) regimul statului de drept nu a fost încălcat de USL sau de către Guvern sau de către mine vara trecută”, a încheiat președintele Senatului.
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
FANATIK.RO
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Observatornews.ro
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI