Mulţi oameni s-au aşteptat ca preşedintele PNL să anunţe că liberalii nu mai acceptă să fie ignoraţi sau călcaţi în picioare de partenerii de guvernare, însă Crin Antonescu i-a dezamăgit încă o dată. În locul unui ton ferm, preşedintele PNL a anunţat cu jumătate de gură că le lasă social democraţilor răgaz până luni să decidă dacă USL merge mai departe sau nu. Ca şi cum PSD-ul nu ar fi avut suficient timp să accepte, dacă asta ar fi vrut, cererile liberalilor. Mai mult, liderul liberalilor nu a mai avut obişnuinta siguranţă de sine în faţa ziariştilor lăsând impresia că nici el nu mai crede că în continuarea coaliţiei USL.

„Îi stăm la dispoziţie până luni (premierului – n.r.) cu propunerile pe care le-am făcut (…) Nu avem niciun motiv să renunţăm la propunerile noastre”, a precizat Crin Antonescu.

Preşedintele PNL a dezvăluit cum a decurs întâlnirea cu Victor Ponta precum şi refuzul acestuia de a lua în calcul cerinţele liberalilor.

Am avut o scurtă întâlnire cu domnul Victor Ponta, prim ministrul, care a fost dedicată situației din Guvern. După demisiile miniștrilor Chițoiu și Gerea, premierul trebuia să trimită niște propuneri. Domnia sa mi-a propus ca interimari pentru aceste două ministere să fie numiți actuali miniștri liberali. Am declinat această propunere, arătând că putem merge cu numiri definitive, încheind în mod cât se poate de rezonabil criza din interiorul Guvernului. Am acceptat și varianta de a fi numiți și interimari astăzi miniștri liberali, cu condiția ca luni să mergem în Parlament. Premierul a respins propunerile noastre și a luat decizia de a numi interimari din USD”, a spus Crin Antonescu în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul PNL”, a punctat preşedintele Senatului.

Cadoul Înaltei Curți pentru impostorii din decembrie 1989: Judecătorii îi ajută pe Ion Iliescu și pe oamenii săi să-și păstreze certificatele de revoluționari
Recomandări
Cadoul Înaltei Curți pentru impostorii din decembrie 1989: Judecătorii îi ajută pe Ion Iliescu și pe oamenii săi să-și păstreze certificatele de revoluționari

De asemenea, liderul PNL a accentuat, din nou, faptul că ei (liberalii) nu au cerut nimic în plus faţă de ce aveau deja, însă că Victor Ponta a folosit de diferite scuze pentru ca primarul Sibiului, Klaus Ionannis să nu fie acceptat ca vicepremier.

„PNL avea propuneri agreate de premier, PNL nu cerea nimic în plus față de ce-i revenea în înțelegerea inițială. Domnul Ponta și USD-ul au inventat pretexte pentru a nu-l accepta pe domnul Ionannis ca vicepremier. Domnul Ponta construiește un guvern USD care să înlocuiască guvernul USL. Noi nu avem niciun motiv să acceptăm transformarea forțată, agresivă, a USL într-o construcție pesedistă, cu partide artificiale, care nu mai păstrează din USL decât două litere, pentru înșelarea alegătorilor”, a mai spus președintele PNL.

„Nu avem niciun motiv să renunțăm la propunerile noastre pe care premierul le-a agreat. PNL este ferm în această poziție. S-a prelungit o criză pentru că s-a tras de timp, după cum domnul Victor Ponta a mărturisit (…) Faptul că nu ni s-a dat un răspuns formal privind propunerea noastră de respingerea legii amnistiei, faptul că în cazul lui Vlad Cosma s-a manifestat o altă majoritate în Parlament, mă face să cred că se dorește intrarea într-un program politic de care noi nu suntem răspunzători și pe care cetățenii României nu l-au validat prin vot. Răspunsul este la domnul Victor Ponta”, a mai spus Crin Antonescu.

Un român stabilit în Austria de 17 ani s-a întors acasă, ca să repare cișmelele din orașul natal: „Când le vezi în starea actuală, cazi în depresie”
Recomandări
Un român stabilit în Austria de 17 ani s-a întors acasă, ca să repare cișmelele din orașul natal: „Când le vezi în starea actuală, cazi în depresie”

Chiar dacă în urmă cu o săptămână, preşedintele Senatului afirma că nu are nimic împotriva USD, acum cataloghează noua coaliţie drept una „parșivă”: „Cererile noastre sunt pe diverse paliere. Țara trebuie să aibă un guvern funcțional. Dacă se procedează normal și dacă propunerile noastre pentru postul de vicepremier și cele de miniștri sunt acceptate, guvernul va funcționa. Am văzut un răspuns parșiv. S-a făcut USD-ul pentru că PNL-ul a vrut să meargă pe liste separate la europarlamentare. Primul partid care a vrut să meargă separat la europarlamentare a fost PSD-ul. Luni seara sau marți, România va avea fie un guvern USD, fie un guvern USL. Noi am cam fost dați afară de la guvernare. ă fie clar, un guvern USD e lipsit de legitimitate și îi vom cere demisia imediată”, a adăugat liderul PNL.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce spunea Gabriel Cotabiță înainte să moară: ”N-am ce să regret, pentru că, dacă aș regreta ceva, l-aș mânia pe Dumnezeu”
Știrileprotv.ro
Ce spunea Gabriel Cotabiță înainte să moară: ”N-am ce să regret, pentru că, dacă aș regreta ceva, l-aș mânia pe Dumnezeu”
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Viva.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Libertateapentrufemei.ro
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
FANATIK.RO
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Totul despre testosteron: rol, mituri și cum putem să îl menținem într-un nivel optim și sănătos: „Tot mai mulți bărbați vin și îmi cer cure pentru creșterea testosteronului”
GSP.RO
Totul despre testosteron: rol, mituri și cum putem să îl menținem într-un nivel optim și sănătos: „Tot mai mulți bărbați vin și îmi cer cure pentru creșterea testosteronului”
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Cum va arăta Moș Crăciun în 2050? Inteligența Artificială prezice cum ar putea arăta Moș Crăciun în 2050
Financiarul.ro
Cum va arăta Moș Crăciun în 2050? Inteligența Artificială prezice cum ar putea arăta Moș Crăciun în 2050
Viața lui Gabriel Cotabiță. A sfidat moartea în 2015 când a stat în comă 3 săptămâni. Apropiații credeau că va face la fel și acum: "Își dorește să trăiască"
Observatornews.ro
Viața lui Gabriel Cotabiță. A sfidat moartea în 2015 când a stat în comă 3 săptămâni. Apropiații credeau că va face la fel și acum: "Își dorește să trăiască"
Horoscop 24 noiembrie 2024. Săgetătorilor li se acordă o atenție specială, poate chiar fără să fie conștienți de asta, din partea unui întreg grup
HOROSCOP
Horoscop 24 noiembrie 2024. Săgetătorilor li se acordă o atenție specială, poate chiar fără să fie conștienți de asta, din partea unui întreg grup

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI