Guvernul urmează să adopte mâine hotărârea privind data alegerilor prezidențiale.
„Mâine se stabileşte calendarul electoral oficial, deci va apărea hotărârea de Guvern care clarifică data alegerilor, 4 mai. Şi cred că este un lucru important, pentru că dispare chestiunea asta de interpretare, când se vor face, până când va dura provizoratul preşedintelui în funcţie, deci asta e un lucru foarte important”, a spus Ilie Bolojan președintele PNL, la Europa FM, potrivit News.ro.
El a precizat că, prin protocolul de coaliţie, a fost stabilit Crin Antonescu drept candidat comun.
„Discuţiile legate de faptul că ar fi sau că n-ar fi candidat eu cred că se vor rezolva la finalul săptămânii viitoare şi în zilele următoare, adică până la sfârşitul lunii ianuarie, pentru că atât PNL, cât şi PSD, cât şi UDMR, vor avea şedinţele forurilor statutare care vor certifica această candidatură”, a explicat Bolojan.
Totodată, liderii PSD și PNL i-au transmis lui Crin Antonescu să formeze o echipă de consilieri pentru campania sa prezidențială. Aceasta va include și reprezentanți ai UDMR.
„Eu personal am încredere în Crin Antonescu, îl ştiu de mulţi ani de zile şi sunt convins că este un preşedinte predictibil pentru ţara noastră, un preşedinte care ţine România pe o direcţie bună. E vorba de a avea un preşedinte care reprezintă cu demnitate România în Europa sau a avea un preşedinte care va genera haos”, a completat Ilie Bolojan.
„Este ultimul romantic al politicii”
Pe de altă parte, liderul social-democrat Vasile Dîncu a mai afirmat o dată, miercuri seara, că varianta Crin Antonescnu nu a fost o alegere bună și că îl vede doar ca un candidat de rezervă.
„Nu au apucat să facă nici sondaje, nu au apucat nici să legitimeze în interiorul partidelor o asemenea candidatură. Deci a fost, din nefericire, domnul Antonescu un candidat de rezervă, un candidat care era bun pentru vremurile respective”, a afirmat, în urmă cu o săptămână, Vasile Dîncu, la Euronews.
Dîncu a continuat, spunând: „Eu am un respect deosebit pentru Crin Antonescu, pentru că este ultimul romantic al politicii, dar domnia sa aparține unei epoci a oralității politice. Acum trăim o eră digitală, nu știm dacă mai este potrivit, lumea nu se mai poate concentra la discursurile frumoase, chiar dacă sunt motivaționale și inspiraționale, dar discursurile lungi… Lumea vrea emoții, conflicte, scandal”.
Acesta a afirmat că PSD-PNL-UDMR l-au desemnat pe Crin Antonescu candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an în grabă, fără sondaje și sub presiunea alegerilor anulate în decembrie.